Gimnastul sibian Andrei Muntean, ”bronz” de moral la Cupa Mondială, înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris. ”Sunt momente care îmi aduc o energie pozitivă”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Andrei Muntean, singurul reprezentant al României în competiția masculină la Jocurile Olimpice de la Paris, a câştigat medalia de bronz în finala de la paralele, duminică, la Cupa Mondială Challenge la gimnastică artistică de la Koper, în Slovenia.

Sportivul de 31 de ani care și-a început cariera la Clubul Sportiv Școlar Sibiu, fiind legitimat în prezent la Dinamo București, a fost notat cu 14,450, fiind devansat în clasamentul final de ucraineanul Ilia Kovtun (15,350 puncte) şi de Hsi Hung Yuan (Taiwan), cu 14,900 puncte, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.

Mă bucur că am reușit să câștig o medalie la o competiție importantă, înaintea Jocurilor Olimpice! Sunt momente pe care le savurez cu toată inima și îmi aduc o energie pozitivă pentru rezultatele din viitor. Am reușit să fac un exercițiu destul de bun, cu o execuție frumoasă, dar sunt conștient că se poate și mai bine”, a declarat Andrei Muntean în exclusivitate pentru TRIBUNA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În calificările de vineri, Andrei Muntean obţinuse a doua notă (14,250).

Autor
03 iunie 2024 la 10:37

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit