"Dacă nu ai nevoie de nimic,du-te la rude"

Acasa >

Articol

* Nu de puţine ori îmi amintesc de bunicul ("Moşul") din Păuca şi de sfaturile lui înţelepte, pe care mi le picura în urechi în rarele momente când ne întâlneam, seara, pe prispa casei. Unul suna cam aşa: "Dacă ai ne­voie de bani, du-te la străini, dacă ai nevoie de sfa­turi, du-te la prieteni, iar dacă n-ai nevoie de nimic, du-te la rude." Abia peste ani aveam să-i înţeleg tâl­cul. * O carte interesantă este "Bucureştiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie" de Tudor Dinu. Între alte­le, am aflat că în perioada 1711-1821, în Moldova şi Ţara Românească au fost 31 de domnitori din 11 familii fanariote diferite. De citit la ceas de seară. * În revista Dilema veche, Marius Chivu îl acuza pe Nicolae Manolescu – preşedintele în viaţă atunci al Uniunii Scriitorilor de "corupţie în materie de cultură", la care vulpoiul bătrân i-a replicat aspru: "Nu voi mai citi niciodată niciun rând scris de tine". Pare-se că nici nu mai are când. * Se spune că dictatorii şi tiranii, în general, au o moarte violentă, fiind înlăturaţi de la putere prin lovituri de stat. Au existat şi unii care au avut parte de o existenţă încheiată în patul lor, unii chiar la vârste înaintate şi nu mă refer doar la Stalin, Carol al II-lea al României, Mao Tze Dun, Kim Ir Sen, ci şi la filipinezul Ferdinand Marcos (1917-1989), luat de ameri­cani sub aripa lor, Horthy Miklos (1868-1957), aliatul fidel al lui Hitler, portughezul Antonio Salazar (1889- 1970), egipteanul Gamal Abdel Nasser (1918-1970), răpus de un atac de cord etc. În opinia mea, numai sălbaticii îşi ucid conducătorii, iar unii, prin Africa, îi şi mănân­că. * Se pare că în antichitate oamenii aveau la dispo­ziţie mai mult timp pentru bucuria sufletului şi pentru filozofie. lată, spre exemplu, câteva cugetări de-ale lui Epicur:" Nu avem nevoie de ajutorul prietenilor, cât mai ales încrederea în ajutorul lor; Dacă vrei să faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci ia-i din dorinţe; Cunoaşterea greşelilor e începutul salvării; Animalele şi copiii mici sunt oglinda naturii; Să ai mereu în bi­bliotecă o carte nouă, în beci, o sticlă nouă, în grădină, o floare nouă. "Văd că de femei noi nu pomeneşte. * Am băgat de seamă că, în ultima vreme, la modă a ajuns ruc­sacul de diferite dimensiuni, care, altădată, era folosit doar în excursii. Reiner Neumann, în cartea "Puterea pu­terii", scrie că "servieta subliniază rangul în ierarhie" în vreme ce, la nivel de conducere" rucsacul este absolut interzis." Adevărul e că, având o funcţie, ai fi caraghios să mergi la serviciu în costum tirolez şi cu un rucsac în cârcă. * Am citit că, în Germania, anual, se acordă circa 25 000 de doctorate. Nemţii sunt foarte mândri de prezenţa particulei "dr." şi pretind s-o menţionezi când îi rosteşti numele unuia care o posedă, având rol de cheie a succesului, de atribut al seriozităţii. În schimb, particula "von" nu mai impresionează pe nimeni. * Conform celor spuse de statisticieni, statul nostru cheltuieşte, în medie, 221 lei pe lună pentru un elev şi 2 600 lei pentru un deţinut. Dacă-i adevărat, să ne fie ruşine.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
02 iunie 2024 la 20:39

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Moment rar pentru Biserica Ortodoxă: a fost sfințit Marele Mir. Câte și ce ingrediente conține acesta
Moment special în Joia mare, pentru ortodoxia română: a fost sfințit Mare Mir,  pentru a 23-a oară în...
Actualitate
2 min de citit