Tineri reținuți pentru agresiune

Doi tineri din localitatea Rășinari au fost reținuți de polițiști. Cei doi l-ar fi agresat fizic pe un alt localnic, în vârstă de 50 de ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cursul zilei de ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut doi bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv lovire sau alte violențe.

“ Cei doi bărbați, în vârstă de 19, respectiv 25 de ani, ambii domiciliați în Rășinari, sunt bănuiți că, în dimineața zilei de 12 decembrie 2023, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe un alt localnic, în vârstă de 50 de ani, lovindu-l cu pumnii și picioarele”, transmite IPJ Sibiu.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor doi presupuși agresori pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării de măsuri preventive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Autor
30 mai 2024 la 08:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit