– de „Ziua Copilului care Protejează mediul”, circulația auto este restricționată temporar –
Vineri, între orele 10 – 14, în Avrig se va desfășura „Ziua Copilului care Protejează Mediul”, acțiune cuprinsă în programul proiectului dedicat școlarilor și preșcolarilor Campania de conștientizare „Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă”, implementat anual de Primăria orașului Avrig (prin Casa de Cultură Avrig) împreună cu Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Liceul Tehnologic Mârșa și Școala Gimnazială Avrig.
Pentru ca toate activitățile sărbătorii să se poată desfășura în condiții cât mai bune, de siguranță, pentru cei mici și însoțitorii acestora, la cerea organizatorilor responsabilii administrației publice locale au luat decizia restricționării temporare a circulației autovehiculelor în zonă.
Astfel, în intervalul de timp în care copiii Avrigului vor dansa, vor desena pe asfalt, vor asista la diverse momente artistice sau vor participa la ateliere de creație, demonstrații, jocuri și concursuri, propuse de organizatorii sărbătorii și colaboratorii acestora, circulația autovehiculelor pe strada Samuel Brukenthal, între intersecțiile cu strada Gheorghe Lazăr și Alexandru Vlahuță (inclusiv accesul autoturismelor în Piața Gheorghe Lazăr), va fi oprită, conducătorii auto fiind îndrumați să folosească rute alternative pentru accesul în zonă.
Organizatorii evenimentului vor lua măsurile necesare pentru izolarea (securizarea)/eliberarea zonei și informarea conducătorilor auto despre această restricție temporară de circulație.