De ziua lor, copiii din orașul Tălmaciu vor învăța să fie mai buni și să empatizeze cu cei aflați în situații dificile

Copiii din Tălmaciu, Tălmăcel și Tălmaciu II vor fi personaje de poveste la activitatea aniversară prilejuită de sărbătorirea Ziua Copilului, organizată de AFC Tălmaciu împreună cu Primăria orașului Tălmaciu. „POVESTEA BINELUI – ZIUA COPILULUI DIN TĂLMACIU”, va fi cadrul potrivit pentru toți copiii participanți să sărbătorească și să fie sărbătoriți, dar va avea și rolul de gazdă a unei campanii umanitare organizată pentru ajutorarea a 20 de copii cu nevoi speciale (probleme grave de sănătate) din oraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Cred că, pentru câteva ore, putem uita de lupta politică și ne putem dedica copiilor comunității, care reprezintă viitorul. Sâmbătă doar copii contează, va fi cu și despre ei”, ne informează Adrian Bîrză, coordonatorul activităților.

Programul sărbătorii copiilor de la Tălmaciu va începe cu întâlnirea de suflet cu parohul ortodox Ilie Gusan, care va oficia un serviciu religios special, începând cu ora 11, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae”.

Începând cu ora 13, la Stadionul Orășenesc, copiii vor fi participanți la cea mai mare petrecere în aer liber, unde vor avea dublă calitate: invitați și aniversați. Va fi muzică de cea mai bună calitate, vor fi recitaluri live susținute de artiști locali, demonstrații de gimnastică acrobatică, întâlniri și momente de socializare cu sportivi cunoscuți ai țării, vor exista mai multe ateliere unde se vor desfășura activități creative diverse, se vor organiza competiții de șah, cros, duble, îndemânare și anduranță etc. De la petrecerea copiilor nu vor lipsi toboganele gonflabile, poarta de fotbal și văcuța magică, tonetele și terasele cu mâncare și băuturi răcoritoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii vor monta la locul de desfășurare o urnă, unde doritorii vor putea dona bani pentru copiii aflați în dificultate. De asemenea, la poarta principală de acces a stadionului vor fi distribuite, contra cost, bilete de tombolă, acțiune pentru care sunt pregătite o multitudine de premii, asigurate și cu sprijinul sponsorilor și colaboratorilor.

„POVESTEA BINELUI – ZIUA COPILULUI DIN TĂLMACIU” este organizată de AFC Tălmaciu, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Tălmaciu.

Autor
29 mai 2024 la 07:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 minute
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit