Articol
Casian Soare a fost convocat la naționala U18 a României pentru un stagiu de pregătire de o săptămână, în cadrul căruia ”tricolorii” vor juca două amicale cu selecționata similară a Bulgariei. Cantonamentul de la Buftea va avea loc în perioada 2-10 iunie, iar cele două meciuri de verificare sunt programate pentru 8 iunie, de la ora 17:00, și 10 iunie, ora 11:00.
Soare participase, împreună cu un alt jucător de la CSC 1599 Șelimbăr, Darius Cosma, în prima parte a lunii mai, la o acțiune de selecție în rândul jucătorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2006, acțiune coordonată de selecționerul Ion Marin.
În sezonul recent încheiat al Ligii 2, Casian Soare a fost folosit de antrenorul Claudiu Niculescu în 23 de meciuri, înscriind două goluri.