Articol
Muzeul Naţional Brukenthal anunţă că în aceste zile, angajații muzeului, împreună cu Art Safari lucrează la o nouă expoziție ce va avea loc la Palatul Dacia-România din Bucureşti.
Expoziția, intitulată "Aurul de la Brukenthal", curatoriată de Alexandru Constantin Chituță, va aduce în premieră la București lucrări din tezaurul Muzeului de Istorie-Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Vor fi expuse piese preistorice din aur, piese romane (bijuterii și monede), piese medievale timpurii (sec. VI-VII), monede de aur bătute la Sibiu, inele cu gemă, podoabe săsești și obiecte de cult realizate de breasla aurarilor din Sibiu.
"Colaboarea cu Art Safari și cu doamna director Ioana Ciocan continuă, iar anul acesta vom aduce în premieră la București piese din tezaurul istoric, extrem de valoros al Muzeului de Istorie-Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Dacă în anul 2023 am realizat o premieră la București prin organizarea expoziției Brukenthal exclusive, prin prezentarea a 5 capodopere de pictură europeană, anul acesta publicul va putea vedea lucrări de o mare măiestrie din aur și argint. Tezaurul Muzeului Național Brukenthal cuprinde peste 2000 de piese: obiecte de cult (cruci, potire, etc), obiecte laice (pocale, pahare de breaslă) piese de podoabă (cingători, paftale, ceasuri etc.), argintărie de masă și monede. La Art Safari vor fi expuse unele dintre cele mai valoroase piese de cult, obiecte de referință pentru istoria prelucrării metalelor prețioase în Transilvania, adevărate capodopere ale genului, executate în mare majoritate de meșteri aurari sibieni. Sunt piese spectaculoase realizate printr-o complexitate de tehnici și motive decorative decorate cu pietre prețioase: diamante, perle naturale, rubine etc.
În expoziție vor putea fi văzute: Crucea relicvar de la Cisnădie, cca. 1440; Potirul din nucă de cocos, 1650; cupa din corn de rinocer, 1694; Pahar de fecioară, sec. XVII; Cană cu capac realizată de meșterul Sebastian Hann, 1682; Pafta de tip Marienheftel cu Fecioara Maria, sec. XVI, moneda Sponsianus și alte numeroase piese.” a declarat Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal.
Expoziția este realizată cu sprijinul muzeografilor Raluca Teodorescu, Claudia Urduzia, Ecaterina Natea şi Gheorghe Natea, al restauratorilor Ioan Brai şi Călin Bobic şi al conservatorilor Ramona Muntean şi Adela Negrea. Consultant științific: dr. Daniela Dâmboiu.
Organizatorii ţin să precizeze că expoziția este organizată cu aprobarea Consiliului de Administrație a Muzeului Național Brukenthal și a Parohiei Evanghelice CA din Sibiu și cu sprijinul Ministerul Culturii.