Articol
Rămasă fără ambii fundași de bandă dreaptă, Mihai Butean și Paolo Medina fiind la final de contract, gruparea de pe ”Municipal” și-a asigurat serviciile lui Tiberiu Căpușă.
În vârstă de 26 de ani, Căpuță vine de la UTA Arad și a semnat pe 2 ani cu FC Hermannstadt.
Căpușă a evoluat în 29 de meciuri pentru ”Bătrâna Doamnă”, are două goluri marcate în sezonul recent încheiat și are o selecție în naționala mare a României, într-un amical cu Anglia.
Anunțul transferului a fost făcut de gruparea sibiană pe rețelele de socializare.
”După două sezoane consecutive în Superiga România, ne dorim să (re)construim frumos! Ne dorim să ne consolidăm poziția pentru care am muncit să o avem acum în prima divizie a fotbalului românesc! Cum nimic nu se face doar din vorbe, am trecut la #FAPTE! Așa se face că în urmă cu puțin timp fundașul dreapta Tiberiu Căpușă a semnat un contract pentru următoarele două sezoane la echipa noastră! Tibi are 26 de ani, iar pe CV-ul său se regăsesc echipe ca Viitorul/Farul Constanța, ”U” Cluj, Chindia Târgoviște și UTA Arad, echipă pentru care în sezonul trecut a bifat 29 de meciuri, a marcat de două ori și a oferit trei pase de gol. De asemenea, noul nostru fundaș lateral are și o prezență sub tricoul echipei naționale a României, într-un meci amical împotriva Angliei. Tiberiu Căpușă este cotat la suma de 750.000 de euro pe site-urile de specialitate și a semnat cu AFC Hermannstadt din postura de fotbalist liber de contract”, este anunțul făcut de FC Hermannstadt pe Facebook.