Trecutul se transformă într-un permanent regret, dacă nu-l planifici? – Crucea Tălmăcelului – Lumina Sibielului? – Sibiul şi împrejurimile, străin şi familiar

Acasa >

Articol

Vizitând vechiul sediu al băncii Albina – actual sediu al B.N.R. Filiala Sibiu, deschis pentru vizitare în „Zilele Porţilor Deschise” (18-19 aprilie a.c.) – mi-am reamintit o cugetare a economiştilor: «Viitorul devine prezent, prezentul – trecut, iar trecutul se transformă într-un permanent regret dacă nu-l planifici». Presa sibiană nu a semnalat stingerea din viaţă a unuia dintre cei mai apreciaţi economişti ai tranziţiei postdecembriste, Ilie Şerbănescu (n.1942 – d. 8 aprilie 2024), un reputat publicist şi autor al unor lucrări ce merită studiate, de toate generaţiile de vârstă: „Corporaţiile transnaţionale” (1978), „Terra portret în alb-negru” (1980), „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „Manifestul partidului imobilist” (1996), „România, o colonie la marginea Europei” (2016). Reamintim cititorilor că – în 13 februarie 2024 -, cotidianul Tribuna a lansat o dezbatere publică legată de viitorul spaţiului rural, prof. univ. dr. Ilie Moise moderând prima dezbatere publică cu tema «Viitorul localităţilor „suburbane”», organizată în Centrul Cultural TRIBUNA. Au fost prezenţi reprezentanţi ai societăţii civile din localităţile Sibiel, Fântânele, Tălmăcel şi Fofeldea, toţi fiind interesaţi de tema provocărilor pe care le aduce viitorul şi de conservarea mărturiilor trecutului. Acum, în „Săptămâna Patimilor” denumită şi „Săptămâna Sfântă”, reluăm tema, atât pentru a oferi posibilitatea tuturor competitorilor – în cursa electorală pentru alegerile locale – să-şi expună proiectele şi convingerile -, cât şi pentru a încuraja turismul intern, invitând turiştii să cunoască împrejurimile Sibiului. 
Iar pentru aceasta, prezentăm câteva opinii lecturate dintr-o lucrare foarte interesantă – „Sibiul şi împrejurimile, străin şi familiar”, autori: Dagmar Dusil, Ioana Ieronim, Ursula Hofmann, Linde Unrein şi Christel Ungar. Reproducem un fragment din „Sibiel” (de Linde Unrein): «Pe drumul spre Sibiel, satul românesc cu muzeul icoanelor pe sticlă („Lumina Sibielului”) am observat multe biserici ortodoxe nou construite. La Sibiu în 1910 trăiau 18 la sută credincioşi ortodocşi, în anul 2000 erau 91 la sută. Bisericuţa din Sibiel privită de afară se asemăna cu o biserică sătească protestantă din zona deluroasă a regiunii Württemberg, ca de exemplu biserica din Wain lângă Ulm unde am fost botezată. În interior o surprinzătoare construcţie cu cupolă, scundă, simplă, fără scaune. De pe zidurile pictate complet ne priveau o sumedenie de sfinţi prietenoşi, se desfăşurau steaguri, străluceau ansambluri sfinte, peste tot covoare, lumânări aprinse pe sfeşnice de argint, cădelniţe de argint. Se spune că această bisericuţă este o dovadă deosebită a spiritualităţii româneşti, un loc în care sunt păstrate valorile spirituale şi materiale ale satului românesc din Transilvania. 
Muzeul Icoanelor. Ce rol joacă icoanele în această spiritualitate ne-a arătat Muzeul Icoanelor cu nenumărate icoane pe sticlă din secolele 18 şi 19, pictate de pictori ţărani români. Conform învăţăturii Sfântului Ioan Damaschinul („Trei tratate contra celor care atacă sfintele icoane”) icoana există pentru că originalul nu poate fi prezent, drept pentru care ne mulţumim cu imaginea sau cu copia, care totuşi nu este doar o imagine sacrală, ci ne oferă sentimentul original al prezenţei Domnului şi a celor sfinte. Icoana sfinţită devine un loc al prezenţei pline de mister a îndurării celor reprezentaţi în icoană. Un sprijin în localizarea celor sfinte, un obiect care face tranziţia spre cele sfinte în cotidian, care eventual ne temem să le pierdem. Un sprijin vital în sublimarea vieţii grele de zi cu zi. Datorită acestor icoane românii mult timp iobagi la ţară, excluşi de la alfabetizare, deşi erau majoritari din punct de vedere al numărului lor, au suportat viaţa lor de subjugaţi. Subjugaţi mai întâi de maghiarii catolici, apoi din 1699 de către habsburgi şi dintotdeauna de către saşii protestanţi. Doar în viaţa lor religioasă există o anume libertate. Mai târziu sfinţii bărboşi, regii biblici şi profeţii atârnau nu rareori în pace alături de sfinţii MARXENGELSLENINSTALIN pe pereţi». 
În România, interpretarea patrimoniului este un domeniu relativ nou, conceptul fiind relativ familiar arhitecţilor dar şi istoricilor şi specialiştilor în patrimoniu, aceştia trebuind să prezinte peisajul cultural şi natural şi să-l conecteze atât cu activitatea cotidiană a oamenilor, cât şi cu emoţiile tuturor celor care doresc să descopere valoarea locurilor. În Europa, peste 800 de specialişti (din 50 de ţări) sunt membri ai Asociaţiei Europene pentru Interpretarea Patrimoniului – European Association for Heritage Interpretation – o organizaţie membră a grupurilor de lucru pe politici culturale şi de patrimoniu din cadrul Comisiei Europene; misiunea acestei organizaţii este de a-i capacita pe toţi cei în măsură să inspire conexiuni semnificative cu patrimoniul cultural şi natural – local şi naţional – astfel încât monumentele istorice să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţilor. În România, în acest domeniu activează cu succes Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România – A.J.T.R., cei peste 165 de membri prezentând sistematic „România Pitorească”. Sunt jurnalişti din mass-media scrisă şi audio-vizuală, reporteri şi editori, profesori universitari şi artişti fotografi (etc) din România şi Republica Moldova, care susţin asociaţia înfiinţată de peste jumătate de secol, aceasta fiind – încă de la fondare – membră a Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme – World Federation of Travel Journalists&Writers (FIJET). Prin grija preşedintelui Asociaţiei, Mihai Ogrinji, am aflat că România participă la concursul Best Tourism Villages ediţia 2024, urmând să transmită 6 propuneri pentru concursul organizat la nivel mondial. Primele trei sate candidate, evaluate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului sunt Jurilovca (jud. Tulcea), Vânători-Neamţ (jud. Neamţ) şi Breb (jud. Maramureş). Acestora li se vor adăuga şi cele trei sate care au participat la etapa mondială în 2023: Polovragi (jud. Gorj),  Eibenthal (jud. Mehedinţi) şi Gura Siriului (jud. Buzău). Remarcând că nu este nici o localitate din judeţul Sibiu – Sibielul şi multe altele, meritând să se înscrie în acest concurs, chiar şi numai pentru a-şi evalua potenţialul turistic – reamintim tuturor că turismul este un adevărat catalizator al prosperităţii şi bunăstării rurale. Din dezbaterea publică organizată de Centrul Cultural Tribuna, prezentăm mărturia unui investitor în Sibiel: «Sunt Anca Munteanu, sunt antreprenor, mamă şi femeie, pe scurt. De copil mi-am dorit să inovez, să îmbunătăţesc modul în care funcţionează lucrurile şi sunt create sistemele. Sunt antreprenor încă de la 20 de ani, am construit afaceri de la 0 în construcţii, sisteme de management, turism, aleg cu sufletul şi mă avânt cu toată voinţa în proiecte, parteneriate, experienţe. Mă adresez mediului antreprenorial: haideţi să ducem experienta din ospitalitate la nivelul următor: să avem afaceri sustenabile, construite în armonie cu natura, cu toată comunitatea; să servim din inimă pentru inimă; profitul este consecinţa; construirea valorilor şi contribuţia pentru dezvoltarea societăţii şi sistemelor sunt în primul plan. Portal Village, situat în minunatul sit rural UNESCO Sibiel, este o experienţă binefăcătoare, aducem o stare de mai bine oaspeţilor care ne trec pragul. Aici adulţii, pentru că este un loc doar pentru adulţi, vin pentru două tipuri de experienţe, în principal. Vin ca şi antreprenori, în trimestriale sau teambuildinguri pentru top management dar şi în interes personal sau experienţa de cuplu. Oferim cazare în bungalourile noastre premium, servicii de masă în restaurant, experienţe fine dinning, dar şi servicii de wellness şi welbeing. În zonă organizăm ture, plimbări, experienţe autentice, toate ghidate. Situaţi în centrul ţării, la poarta de Sud a Transilvaniei, înconjuraţi de munţi, păduri şi în apropierea dragului oraş, Sibiu, promovăm valorile locale, în mod sustenabil. Moştenirea culturală locală a inspirat un concept arhitectural şi de business care îmbină în mod armonios caracteristicile vernaculare cu ultima tehnologie. Sus cu România!». 
Iar pentru că mărginenii sunt recunoscuţi pentru credinţa lor, vă anunţăm că Asociaţia Obştea Satului Tălmăcel a finalizat lucrările la „CRUCEA TĂLMĂCELULUI”, o cruce înaltă de 26 metri (2,5 tone) vizibilă de pe autostrada din zona viaductului Valea Tălmăcuţa şi din 5 localităţi limitrofe. O construcţie simbol, realizată exclusiv din fondurile private ale cetăţenilor din Tălmăcel, o contribuţie importantă aducându-şi cei care activează în diaspora românească. Preşedintele asociaţiei, col. (rt) Gabriel Stroilă, ne anunţă că investiţia de peste 75.000 lei este aproape finalizată, putând fi deja admirată de toţi cei care străbat ţinutul. Descoperiţi obiceiurile sărbătorilor de Paşti în Mărginimea Sibiului, în fiecare zi putând cunoaşte comunităţile locale ce au ştiut să-şi păstreze tradiţiile şi comemorează înaintaşii şi ultimele zile din viaţa Mântuitorului.
 (va urma) 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius HALMAGHI

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
29 aprilie 2024 la 20:43

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 8 ore
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 21 ore
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit