Articol
IPJ Sibiu informează că sâmbătă seara, în jurul orei 19.30, în timp ce era în misiune pe DJ 106B, în Șura Mică, un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului a fost lovit de un autoturism condus de către un bărbat. Iniţial, agentul făcuse semn şoferului să oprească întrucât fusese surprins de radar circulând cu viteză peste limita legală. Agentul a suferit excoriații superficiale, fără a necesita transportul la spital.Testarea alcoolscopică a conducătorului auto, în vârstă de 54 de ani, din Ocna Sibiului, a indicat un rezultat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Şoferul rânit în accidentul de la Veştem, a murit
Șoferul din București care a fost grav rănit în urma accidentului din după-amiaza zilei de joi, 18 aprilie, În zona Veşte, pe A1, a murit la spital, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-l salva. Pacientul, în vârstă de 50 de ani, a decedat în cursul acestei zileid e vineri, din cauza rănilor grave suferite.