Articol
Mediașul a bifat primul succes din play-off-ul celui de-al treilea eșalon din a treia încercare. Înfrângerea de pe ”8 Mai” cu Ungheniul și remiza de la Bistrița-Năsăud au fost urmate de victoria împotriva universitarilor din ”Capitala Marii Uniri”.
Oaspeții au fost mai prezenți în jumătatea de teren adversă în debutul întâlnirii, iar Răzvan Pîntea a șutat în stâlpul din dreapta al porții lui Blaga, la capătul unei acțiuni personale ('10).
Szilard Magyari și-a calibrat tirul, trimițând peste transversală dintr-o lovitură liberă de pe stânga ('23), pentru ca, șapte minute mai târziu, să deschidă scorul, profitând de o dublă eroare a lui Lazăr și a portarului Gal.
Gal a meniținut însă avantajul minim de pe tabelă, la pauză, având o intervenție reușită la șutul lui Antonio Vlad ('44).
Celălalt Antonio din lotul Mediașului, Antonio Dumitru, a dublat avantajul Mediașului, la 6 minute de la reluare, când a profitat de o indecizie din defensiva celor din Alba Iulia.
Antrenorul Mihai Ianc a început meciul cu următoarea formulă de echipă: Fabio Blaga – Alexandru Vodă, Beniamin Hanzu, Antonio Vlad, Sorin Șerban – Alexandru Luca, Cristian Balgiu – Antonio Dumitru, Mihai Petra, Cătălin Tineiu – Szilard Magyari.
În urma acestei victorii, medieșenii au acumulat 38 de puncte și rămân pe poziția a treia în clasament. În etapa următoare, formația lui Mihai Ianc va întâlni, în deplasare, Ungheniul.