De 140 de ani scriem istoria clipei, cu cotidianul TRIBUNA!

Tribuna, singurul cotidian din judeţul Sibiu şi unul dintre cele mai longevive ziare din România, aniversează 140 de ani de la apariţia primului număr în 14/26 aprilie 1884.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În spaţiul transilvănean al sfârşitului de secol 19, Tribuna a fost o apariţie mult aşteptată, având în vedere că a militat de la început pentru afirmarea politică şi culturală a românilor transilvăneni, pentru educaţia maselor. La baza ctitoriei s-a aflat un colectiv bine închegat, condus de Ioan Slavici, un scriitor cu o susţinută activitate în presa vremii. Tribuna îşi încetează apariţia în 29 aprilie 1903, dar seminţele puse în brazdă de Slavici vor rodi prin ziarele Tribuna (Arad – București), din perioada interbelică (Sibiu – Cluj – Brașov) și apariţia Tribunei Sibiului în 18 februarie 1968.

Tribuna Sibiului s-a dovedit a fi cel mai longeviv dintre toate Tribunele. Subiectele abordate au fost mereu de interes pentru cititorii noştri, publicaţia atingând în perioada 1968-1989 cele mai ridicate cote de tiraj, pentru că dincolo de informaţiile de natură economică, politică, un loc primordial l-au deţinut întotdeauna aspectele sociale şi culturale, după îndemnul întemeietorilor de la 1884.

În curajul şi entuziasmul Revoluţiei din 1889 s-a născut Tribuna Libertăţii, devenită apoi Tribuna, cotidian al judeţului Sibiu, nume sub care apare şi azi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tribuna a crescut mereu de la patru pagini, la opt, la doisprezece, la şaisprezece, chiar şi la douăzeci şi patru pentru a putea oferi cititorilor cele mai diverse evenimente şi informaţii. Astăzi, Tribuna strânge peste 10 milioane de cititori, de-a lungul unui an, în fiecare zi, peste 50.000 de oameni deschid ziarul Tribuna, iar 5.000 de vizitatori unici accesează site-ul oficial www.tribuna.ro. Cele aproximativ 3.500 de ziare care ajung zilnic la cititorii noştri ne situează deasupra vânzărilor înregistrate de cotidiane quality cu difuzare naţională.

Acest statut a fost câştigat prin respectul faţă de cititori, prin onestitatea cu care faptele şi evenimentele au fost întotdeauna prezentate, ambele fiind susținute prin tradiţia de 140 de ani.

Duminică, 14 aprilie (stilul vechi), singurul cotidian al Sibiului împlinește 140 de ani de la fondare. În 1884, scriitorul Ioan Slavici – cu sprijinul unor români care au scris pagini nemuritoare în istoria României – a lansat cotidianul care a contribuit la Unirea românilor și care a devenit treptat cea mai apreciată publicație a românilor. Istoria presei păstrează toate momentele de cumpănă ale evoluției TRIBUNEI, ultimele decenii confruntându-se cu toate problemele tranziției și crizelor partenerilor (a furnizorilor de hârtie, a distribuitorilor publicației, a concurenței media, etc).

Întreaga existență a cotidianului a înregistrat toate evenimentele din viața politică – economică – socială – culturală a României, fiind un adevărat pilon al culturii scrise, sprijinind viața politică și culturală a Transilvaniei și a județului Sibiu. În redacția publicației și-au făcut ucenicia toți marii scriitori transilvăneni, majoritatea istoricilor și literaților din regatul României fiind colaboratori ai Tribunei, edificând o adevărată Școală de ziaristică, care s-a păstrat până în zilele noastre.

Astăzi, la aproape un sfert de secol din decembrie 1989, TRIBUNA a rămas singurul cotidian al Sibiului, peste 80 % din sibieni considerând că este cel mai citit și credibil ziar online, fiind și cel mai lecturat ziar local online la nivel național și internațional.

Un statut câștigat prin respectul pentru cititori, echilibru și onestitatea cu care a reflectat toate evenimentele, dar și obiectivitatea de analiză și tenacitatea de a dovedi profesionalismul, majoritatea redactorilor fiind membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI!

În ediția de astăzi prezentăm mesajele primite la redacție, din partea principalilor reprezentanți ai administrației publice locale (județene și municipale) și a parlamentarilor sibieni.

Stimați prieteni de la cotidianul Tribuna,

Dragi cititori ai cotidianului Tribuna!

Cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de existență a publicației voastre prestigioase, doresc să vă transmit sincere felicitări și cele mai calde urări!

Încă de la fondare, cotidianul Tribuna a fost un stâlp al informației locale și un promotor al valorilor comunității sibiene. Contribuția dumneavoastră la dezvoltarea jurnalismului de calitate și la menținerea unei legături strânse între cititori și evenimentele locale este demnă de laudă.

O lume întreagă se deschide în paginile unui ziar: întâmplări mari și mici, oameni obișnuiți sau lideri politici, reclame și anunțuri de mică publicitate – toate creionează scene de viață. Așa a făcut și face Tribuna, ziarul în care Sibiul își scrie istoria.

Sărbătorirea acestui moment deosebit marchează nu doar realizările trecute, ci și angajamentul vostru continuu pentru a oferi informații relevante și credibile comunității. Într-o epocă în care fluxul de știri este adesea copleșitor, este reconfortant să avem acces la o sursă de încredere precum Tribuna Sibiu.

Vă doresc mult succes și vă încurajez să continuați să vă angajați într-un jurnalism de excelență, aducând în prim-plan voci și perspective relevante pentru comunitatea noastră.

Felicitări încă o dată pentru această realizare remarcabilă și sărbătoriți cu mândrie fiecare realizare în viitorul vostru strălucitor!

Custom Image

La mulți ani, TRIBUNA, cu sinceritate și respect,

Prefectul județului Sibiu,

Mircea Dorin Crețu

……

Tribuna este o cronică a timpurilor în Sibiu și în Transilvania. Paginile acestui ziar au oglindit până acum istoria a 140 de ani care au trecut. Nu multe ziare din România pot afirma aceasta în prezent, pentru că puține au rezistat timpului și timpurilor. Dar datorită calității jurnalismului și eforturilor echipei și finanțatorilor Tribuna, acest cotidian a depășit încercările timpului și a continuat să ajungă în casele sibienilor cu știri din orașul lor.

Paginile Tribunei s-au scris de-a lungul timpului de către personalități cunoscute și de către jurnaliști cu experiență, care au redat echidistant realitatea, cotidianul, precum și evenimentele speciale ale orașului.

Tribuna a fost și locul în care s-a învățat jurnalismul și fotografia de reportaj – menționez exemplul recent al regretatului Fred Nuss, fotograful care a oglindit Sibiul în fotografiile lui timp de câteva decenii și care i-a școlit pe fotoreporterii care dau astăzi Tribunei imaginile ce oglindesc cuvintele.

Trăim într-un prezent în care presa online se consumă ușor și repede. Dar tocmai de aceea, să citești un ziar tipărit este o experiență în sine. Urez Tribunei să rămână cotidianul care să continue să ofere această experiență deosebită, cu știri de calitate, bine documentate, cu respect pentru deontologia meseriei de jurnalist și să ajungă în casele sibienilor cu multe vești bune.

Custom Image

La mulți ani, Tribuna!

Astrid Cora Fodor

Primarul Municipiului Sibiu

……

Istoria ziarului „Tribuna” este o parte a istoriei românilor transilvăneni care, de 140 de ani, cuprinde și surprinde tot ceea ce este mai important pentru oamenii acestor locuri.

Iar „Tribuna” a fost cea care a pus oamenii pe primul loc, fapt subliniat de însuși Nicolae Iorga, în „Istoria presei românești”, care nota că publicația născută la Sibiu „se apropie de popor, ceea ce nu făcuse până atunci nici una din foile de la noi, și anume de poporul de la sate, până la ultimul plugar cu conștiință de carte, predicația națională”.

Parcursul „Tribunei” a fost unul spectaculos, aducător de speranță și de cunoaștere, iar identitatea națională, culturală și religioasă a fost apărată prin scrieri curajoase, mânate de dorința de recunoaștere a drepturilor poporului român.

Astăzi, „Tribuna” continuă gândul bun al fondatorului său, Ioan Slavici, aducând în paginile sale acele scrieri care înfățișează oameni, locuri și fapte care merită aduse în atenția publicului. Este un ziar ce aduce echilibru pe piața presei sibiene, garantând abordări echidistante, care mizează în primul rând pe plusul de cunoaștere pe care îl aduce cititorilor, în defavoarea senzaționalului stors din orice.Custom Image

La mulți ani, Tribunei și celor care trudesc în slujba cititorilor săi!

Consiliul Județean Sibiu,

Președinte

Daniela Câmpean

…..

”Tribuna” a fost și a rămas ”ziarul sibienilor”. De 140 de ani, cotidianul fondat de Ioan Slavici este martor activ al istoriei județului nostru. Vă felicit pentru profesionalismul de care ziariștii Tribunei dau dovadă în fiecare zi, în edițiile online sau print ale publicației!

Remarcabilă este, de asemenea, performanța de a oferi cititorilor din toate colțurile județului forma clasică, tipărită, a ziarului!

Custom Image

Vă doresc mult succes în continuare!

Partidul Social Democrat

Președinte Filiala Sibiu

Deputat Bogdan Trif

…..

Îmi face o deosebită plăcere să transmit felicitări echipei cotidianului Tribuna, la împlinirea a 140 de ani de la înființarea sa.

Prestigiul și longevitatea acestei publicații sunt fără îndoială o încununare a muncii depuse de cei care au lansat cotidianul în 1884, Ioan Slavici – primul director al publicației, marii scriitori transilvăneni colaboratori ai cotidianului și jurnaliștilor de elită care au călcat de-a lungul timpului  pragul ″școlii de ziaristică″.

În semn de recunoștiință, adresez astăzi, un mesaj de apreciere prestigioasei publicații care, în decursul celor 140 ani de la înființarea sa reprezintă pentru județul Sibiu, și nu numai, o instituție de referință în mass media.

Felicitări, domnule director Mircea Bițu!

Vă doresc în continuare succes în activitatea publicației pe care o conduceți și la cât mai multe ediții aniversare!

Custom Image

 La mulți ani, TRIBUNA!

                                                                                         Senator PNL Sibiu

                                                                                     Neagu Nicolae

 

…….

„Tribuna” noastră sărbătorește un jubileu, cu care puține ziare se pot mândri – 140 de ani de existență!

În ciuda multor perioade dificile, cotidianul nu doar a rezistat, ci și-a păstrat un standard, sub care nu a coborât niciodată.

Comunitatea germană din Sibiu, și nu numai, dorește jurnaliștilor și colaboratorilor „Tribunei” aceiași ochi ageri și aceleași penițe ascuțite (chiar dacă folosesc azi tastatura), iar ziarului nostru toate cele bune și pentru următorii 140 de ani!Custom Image

Paul J. Porr

președinte FGDR

……

Cu fiecare pagină, ziarul Tribuna ne amintește de bogăția culturală, istorică și socială a regiunii noastre, fiind o sursă de informație și inspirație care ne îndeamnă să ne conectăm și să ne implicăm în viața orașului de pe malul Cibinului.

Apreciind contribuția acestei publicații la promovarea valorilor locale, nu pot să nu remarc imparțialitatea editorială a ziarului, care și-a sporit în mod semnificativ credibilitatea și a determinat numeroși oameni valoroși din diferite domenii să-și exprime ideile și punctele de vedere necenzurate în paginile sale.

La mulți ani și mult succes în continuarea misiunii de a fi alături de cetățenii Sibiului!

Custom Image

Președinte AUR Sibiu

Deputat Dr. Sebastian Ilie SUCIU

……..

Cu ocazia celebrării a 140 de ani de la înființare, vă transmit sincere felicitări pentru contribuția deosebită adusă comunității sibiene și pentru angajamentul constant în furnizarea de informații relevante și de calitate. Ați devenit o piatră de temelie în peisajul mediatic al Sibiului și al țării, reflectând nu doar evenimentele curente, ci și prin modul în care lăsați urme în istoria națională.

Nu degeaba se spune că presa de astăzi este un „izvor” pentru istoricii de mâine. În plus, ați promovat prin tot ceea ce faceți valorile care definesc această frumoasă regiune a României.

Presa de azi joacă un rol crucial în modelarea și reflectarea societății noastre. Întreaga redacție și toți actualii și foștii colaboratori sunt gardienii democrației, responsabili de a furniza informații echilibrate și oneste, care să permită oamenilor să-și formeze propriile opinii și să participe activ la viața comunității.

Cu toate acestea, suntem conștienți de dificultățile cu care se confruntă presa astăzi: de la presiuni financiare sau sociale, până la provocări tehnologice. În aceste condiții, este esențial să rămâneți puternici și perseverenți în menținerea integrității și a standardelor profesionale. Tribuna din Sibiu a reușit să facă față acestor provocări de-a lungul timpului, devenind un pilon al credibilității și al independenței în domeniul media.

Felicitări din nou pentru această realizare remarcabilă! Sperăm că veți continua să serviți comunitatea sibiană cu aceeași pasiune și dedicare și că veți continua să scrieți istorie pentru mulți ani de acum înainte.

Custom Image

Cu stimă și admirație,

Christine Thellmann,

Deputat

……

Mă alătur celor care, în această zi de sărbătorire a celor 140 de ani de la înființarea cotidianului ”Tribuna” de către scriitorul, dramaturgul și publicistul Ioan Slavici, își exprimă prețuirea și admirația față de toți cei care au clădit această reală oglindă a societății românești din Transilvania și Banat. Paginile gazetei au însoțit timpurile și istoria în toate dimensiunile lor, de la cele politice, la cele economice, culturale și sociale, depășind cu mult granițele locale. De la primul său număr publicat in 14/26 aprilie 1884, când s-a constituit într-o voce fermă și greu de ignorat de apărător al drepturilor și intereselor românilor ardeleni, a aspirațiilor de unitate națională, a participat la evenimentele cele mai importante ale istoriei noastre.

”Tribuna” a rezistat și în fața problemelor economico-sociale de după revoluție, grație eforturilor și implicării unor oameni dedicați. Ea a continuat să reflecte cu obiectivitate viața cetățenilor din Sibiu și județ, inclusiv cea a minorității germane. În acest sens doresc să vă mulțumesc pentru excelenta colaborare pe care o avem de peste 20 de ani, de când reprezint politic minoritatea germană și pentru modul în care ați relatat despre activitatea mea.

Astăzi, ”Tribuna Sibiului” este una dintre puținele publicații care și-a păstrat continuitatea pe piața modernă, s-a adaptat tendințelor de comunicare mereu în schimbare și a reușit să-și mențină relevanța pe piața media, prin calitatea pe care o oferă cititorilor săi.

Doresc ziarului ”Tribuna” o activitate de succes în continuare pentru binele societății sibiene!

Custom Image

LA MULȚI ANI!

Ovidiu Ganț

Deputat FDGR

…..

Tribuna este fără discuție un simbol pentru presa din Sibiu și face parte din acea categorie restrânsă a publicațiilor din România care au rezistat mai bine de un secol în chioșcurile de presă și, iată, acum și în zona online, acolo unde tehnologia ne-a împins pe toți. Indiferent de forma în care ajunge la publicul său, la cititorii din județul Sibiu, este important ca numele Tribuna să rămână în viața Sibiului, pentru a menține diversitatea de opinie și de informare de care avem atâta nevoie ca societate.

După 140 de ani de existență neîntreruptă, doresc viață lungă în continuare acestei publicații de tradiție din Sibiu, în toate variantele posibile de existență pe care piața, cititorii sibieni le doresc, iar jurnaliștilor Tribunei le doresc multă inspirație în continuare și energie pentru a-și putea face în continuare meseria cu pasiune.

Custom Image

Președinta USR Sibiu

Consilier județean,

Ruxandra Cibu Deaconu

……

Tribuna a însoțit istoria românilor în ultimii 140 de ani și a participat la scrierea ei prin existența sa ca simbol literar, cultural și jurnalistic.

Salutăm și respectăm această longevitate și aderarea continuă la principii jurnalistice sănătoase. Modernitatea se poate contura doar cu păstrarea valorilor și a bunei credințe, și ne bucurăm că întreaga redacție contribuie la dezvoltarea lor.

Când spunem Tribuna, simțim că aproape putem da mâna cu Ioan Slavici sau cu George Coșbuc și în acest fel căpătăm repere de valoare și talent. Aceste trăiri sunt cu atât mai importante cu cât suntem în prezent în nevoia de a reevalua contexte și persoane și de a ne repoziționa față de ele.

Societatea sibiană și cea românească au nevoie de acest fel de puncte cardinale pentru a contracara formele lipsite de fond, mai mult sau mai puțin efemere, care încearcă să ne deturneze atenția și viitorul.

Un „La mulți ani!” sincer și din inimă Tribuna și tuturor oamenilor care au făcut și fac parte din acest enorm simbol românesc.

Custom Image

Deputat Constantin Șovăială

Forța Dreptei

…..

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11 aprilie 2024 la 13:17

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit