Expoziţia "Artă decorativă extrem-orientală. Colecția Dr. Eugen Worell" la Muzeul Brukenthal

Acasa >

Articol

Vineri, 12 aprilie, de la ora 14, la Palatul Brukenthal, Sala Arcadelor (Piața Mare, nr. 4, Sibiu), va avea loc vernisajul expoziției "Artă decorativă extrem-orientală. Colecția Dr. Eugen Worell”, curator dr. Adrian Luca.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Colecția de artă decorativă extrem-orientală aflată astăzi în Muzeul Național Brukenthal din Sibiu se datorează unui medic militar, Dr. Eugen Worell (1884-1961), care a activat la Spitalul Militar din Sibiu și care, la începutul secolului XX, a ajutat la combaterea unei epidemii de ciumă pneumonică izbucnite în Manciuria și Mongolia. Cu această ocazie, Dr. E. Worell, a format o valoroasă colecție exhaustivă de artă decorativă, reunind diferite obiecte de proveniență chineză, tibetană și japoneză, databile din sec. XV până la începutul sec. XX. Colecția conține un număr de 117 piese, cu o structură tematică clasică, folosită în marile muzee europene ce au acest profil şi care îşi bazează patrimoniul pe colecţii realizate la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX. Piesele acoperă domenii ce vizează viaţa spiritual religioasă, cea a obiceiurilor laice, piese decorative de agrementare a spaţiului de locuit, precum şi piese ce pun în valoare persoana umană subliniind anumite detalii ale vestimentaţiei şi coafurii acesteia, dar şi piese ce ţin de domeniul militar. Colecția a fost oferită Muzeului Național Brukenthal în anul 1964 de către soţia sa, dna. Maria Worell.  
Accentul în realizarea acestei expoziții a fost pus pe acele piese care nu au mai fost expuse publicului, de o valoare istorică și estetică deosebită, multe dintre ele unicate în România. Porniți în această călătorie alături de noi pentru a descoperi valorile care au ghidat arta extrem orientală timp de mai multe secole în regiuni atât de puțin cunoscute nouă, cum ar fi Tibet, China, Japonia etc.", spun organizatorii.

Expoziţia este deschisă în perioada 12 aprilie  – 2 iunie programul de vizitare fiind de miercuri până duminică, între orele 10 şi 18.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
09 aprilie 2024 la 08:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 13 ore
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 15 ore
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit