Lui Emil Cioran – geniu sceptic și hoinar

Acasa >

Articol

M-am născut fără să știu,

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Că într-o zi când n-oi mai fi,

Vă voi privi, acolo-n veșnicie, printre aștri,

Pentru a vă găsi „independența de spirit”, ce ați avut

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe timpul vieții atâta timp cât ați trăit

 

Și în taină, cu mâna tremurândă

Vă trimit o lacrimă arzândă

Care să cadă pe al vostru scris

Ce pe mulți în viață ne-a sedus.

 

Asupra acestui scris oameni din țară s-au aplecat

Dar și mulți din afară

Chiar și o piesă de teatru s-a jucat,

Care mult a și impresionat.

 

Acum în marea mea nedumerire

Vin printre stele, unde vorbiți numai cu ele,

Vin să vă întreb cu Rășinariul ce ați avut

De l-ați numit „Acel blestemat, acel splendid Rășinari

Acest loc care eliberează și cheamă apoi către sine,

 

Pentru a strânge laolaltă întreagă viață” ?

Ați iubit copilăria ce v-a adus fericirea paradisului

Pe care l-ați considerat pierdut,

Când, copil plângând, din Rășinari ați plecat.

Coasta Boacii ca pe o icoană ați purtat-o întotdeauna.

Și azi foșnetul brazilor vă așteaptă

Și vă cheamă să va mângâie fața

Izvorul, încă va duce dorul.

 

Iar Râul Caselor și Râul Stezii,

Unde vă scăldați, când copil erați

Toate s-au îndurerat când din satul drag ați plecat.

Toate s-au mâhnit că în sat n-ați mai revenit.

 

Să sorbiti o picătură de apă vie,

Ce astâmpăra dorul din noi și setea din mine

Și eu fiind mai departe de Rașinarul iubit,

V-am simțit greaua singurătate ca destin.

 

Noi cei de acasă citindu-va scrierea,

Am simțit cum inima tresaltă

Văzând că în drumul avut în cale ați căutat,

Trăind adevărul între „Istorie și utopie”

„ Căzând din timp” cu „Silogismele amărăciunii” în brațe

Cu disperarea acelor vremuri trăite în România

Și pretutindeni, unde ați fost

V-ați amăgit și sfârtecat, fiind departe de țară, casă și de neam.

 

Nu știu dacă pe acest pământ

Ați simțit ce-i dorul sfânt

L-ați căutat pe Dumnezeu

Pe care v-ați supărat mereu,

V-ați simțit încătușat,

Căci spiritul vi l-a legat

Ați fost orgolios,

N-ați văzut cărarea,

Ce vă arată calea.

 

Bucurie mare ați avut în suflet

Cu muzică lui Bach și Mozart,

Care v-a emoționat și fascinat,

Scrisul sub formă de fragment ni l-ați dat.

 

Am auzit că erați un om blând,

Ochii vi se înflăcărau

Și glasul vi se schimbă

Când unii români va vizitau

Și vorbeați de vremea ce va să fie

Când schimbarea în România o să vie.

 

Anii au trecut și dorul pentru scrisul făcut

O să fie în mine tot mai adânc

Trăind cu speranța că în opera-ți scrisă

Vom găși acele idei mărețe rezultate din

„Exerciții de admirație”, „Scrisorile de acasă” și altele.

 

Eu voi fi glasul lutului de unde v-ați născut.

„Acolo Sus” odihniți-vă în pace

Prin scrisul dăruit m-am hrănit cu ce a fost bun și nobil

Căutând înțelepciunea din care ne-ați șoptit

Aceste gânduri prin care vă trimit o floare

Cu rădăcinile în cer care veșnic va înflori

Pe al dumneavoastră mormânt.

 

În cinstea scrisului făcut, a operei lăsate,

Primiți aceste modeste reflecții

Că o candelă aprinsă în care m-am conștientizat,

Mărturisind „că… nu sunt nimic în Univers, dar simt că

Singură existența reală este a mea, restul…

Să trecem mai departe, pentru a ne pune

Întrebări metafizice despre lume, Dumnezeu

Și înțelegerea propriului destin”.

 

 

prof. Ana Vulcan Chircă

08 aprilie 2024 la 14:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 luni
Strada Mitropoliei (II)
Strada Mitropoliei nr. 1. Clădirea este situată la intersecția cu str. S. Brukenthal, cu baza spre str. Mitropoliei,...
Centrul Cultural Tribuna
3 min de citit
Autor Marius HALMAGHI
acum 11 luni
Tribuna în slujba cetățeanului (8): potențialul socio-economic al ținutului rural din județul Sibiu – infrastructura este un „magnet” pentru potenţialii investitori?
În 13 februarie a.c., Centrul Cultural TRIBUNA a găzduit prima dezbatere privind viitorul localităților „suburbane”, în contextul în...
Centrul Cultural Tribuna
14 min de citit
Autor Marius HALMAGHI
acum 1 an
Andrei Balteș, martirul „Tribunei” – Dezbateri de idei și prezentări de carte, la sărbătoarea cotidianului TRIBUNA (2)
Cercetătorul Cosmin Cruciat ne-a transmis un articol sinteză a expunerii prezentate vineri, 12 aprilie, la Centrul Cultural Tribuna....
Centrul Cultural Tribuna
12 min de citit