Când socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg… Sibienii ținteau toate cele 3 puncte la Voluntari, dar se întorc acasă cu traista goală. Măldărășanu și-a găsit nașul: nașul nașului său!

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, e un vechi proverb românesc, proverb care se potrivește ”mănușă” celor întâmplate în această seară, la Voluntari. Măldărășanu anunța, înaintea deplasării, că targetul sunt cele 3 puncte, dar jucătorii săi se întorc la Sibiu fără niciunul.

Jocul de debutat cu șutul puțin alături al lui Balaure, din afara careului mare ('7), apoi Dumiter – omul care a scos penaltiul în prelungirile meciului de-aici, din returul sezonului regular, terminat la egalitate – a reluat slab, din interiorul careului de 16 metri, făr probleme prea mari pentru Căbuz ('9).

Poarta Voluntariului a fost sub asediu în minutul 13, când Neguț a căutat colțul lung, cu mult efect, de la 14 metri, Vâlceanu a respins în lateral, mingea a ajuns la Paraschiv, al cărui voleu, din unghi, a fost parat, de asemenea, apoi Jipa a trimis pe lângă bară, din dreptul punctului cu var.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Căbuz a mai avut două intervenții de… mărire a notei, intervenind la picioarele lui Boboc, la o verticalizare a ilfovenilor ('18), apoi a reținut, de la prima bară, mingea reluată cu capul de Matricardi, de pe colțul lung, în urma unei lovituri de la colțul terenului ('29).

 Doru Andrei a încercat să-l surprindă pe Căbuz cu un șut din unghi, la 3 minute de la reluare, dar goal-keeper-ul a respins încă o dată.

Apoi jocul s-a mutat în cealaltă jumătate de teren și părea o chestiune de minute până să se producă deblocarea tabelei. Neguț a trimis însă pe direcția lui Vâlceanu mingea aruncată în careu de Opruț și recentrată cu capul de Paraschiv ('54).

Două minute mai târziu, Opruț a trimis de puțin pe lângă bară, din marginea careului mare, mingea respinsă de Matricardi, în urma unui corner executat de Balaure.

Apoi Balaure a avut o execuție cu car ar fi putut înscrie golul etapei și al mai multor etape de-acum încolo. Mijlocașul a trimis o ”torpilă” de la aproape 30 de metri, ușor lateral stânga, cu mult efect, mingea lovind la încheietura barelor, mai-mai să plesnească, dar a ieșit în aut de poartă ('57).

În replică, Doru Andrei a pus și el mult efect într-un șut de la distanță, mingea surprinzându-l pe Căbuz, care a preferat să boxeze în față, deși șutul era pe el ('62).

Două minute mai târziu, Butean s-a dezechilibrat în aer, la o centrare din flancul drept, și mingea l-a lovit în braț. După o ușoară ezitare, ”centralul” Szabolcs Kovacs a indicat punctul cu var și Merloi a transformat cu fentă lovitura de la 11 metri, deblocând tabela ('70).

Măldărășanu a schimbat ofensiv, Pîrvu defensiv, așa că era clar cum urma să se joace în ultimele 20 de minute. Reacția sibienilor n-a fost însă pe măsură, pentru că tot ilfovenii au avut prim-planul, Merloi a trimis alături, de la mare distanță ('75), iar Căbuz l-a bloat providențial pe Carnat ('82).

Gabi iancu putea aduce egalarea, cu 3 minute înainte de final, când a trimis peste zid dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, dar mingea a căzut pe plasă.

Nici Opruț, revenit de la naționala mare, după amicalul de gală cu Columbia, n-a avut mai mult succes, fundașul trimițând în brațele lui Vâlceamu, din voleu, o minge centrată în cros de Butean ('90+3).

Porniți spre Voluntari cu gândul să-și ia revanșa după ce, în urmă cu mai puțin de două luni, au pierdut pe ”Anghel Iordănescu” două puncte prețioase, cu un gol egalizator primit tot din penalti, în minutul 90+8, sibienii se întorc acasă cu traista goală.

Hermannstadt rămâne cu 23 de puncte, în vreme ce Voluntariul ajunge la 17 și lupta în play-out se complică și mai mult.

 

FC VOLUNTARI: Vâlceanu – Ricardinho (Turda '85), Matricardi, Armaş – Boboc, A. Ciobanu (Merloi '63), Crepulja (Cascini '74), Aliji (M. Răduţ '85) – Raţ[, Dumiter (Carnat '63), D. Andrei. Antrenor: Florin Pîrvu.

FC HERMANNSTADT: Căbuz – Butean, Bejan, I. Stoica, Opruţ – Balaure (N'Goma '71), Murgia, Mino Sota Mino (Fonseca '81), Jipa (Ianis Stoica '46) – Cr. Neguţ (G. Iancu '71), D. Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărăşanu.

Autor
29 martie 2024 la 17:44

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit