Articol
Ce pregere ar putea să fie?
Pentru cei care vor vizita expoziţia şi doresc să găsească calea cunoaşterii din Galeria ATU TOYS/NAC am cerut câteva repere, despre mesaj şi limbajul plastic din expoziţia ”Anatomiile subiective”, criticului de artă şi curatorului PhD Iulia Mesea. În opinia criticului de artă: „Eugen Dornescu este un artist aflat la maturitate creatoare, care face parte din segmentul artiştilor consacraţi, maestru cu expoziţii personale naţionale şi internaţionale, cu premii şi confirmări. Actul lui artistic se remarcă prin originalitate, prin mesaje consistente, prin acurateţea execuţiei. Eugen Dornescu, ne invită conceptual şi vizual în zona post-modernă, propunând o viziune fracturată, asupra realităţii. Artistul identifică anumite coordonatele dramatice: tragismul condiţiei umane, drama iubirii, simbolistica sacrificiului Christic, speranţa salvării şi a recuperării divinului. Lumea lui este construită în imagini cu forţe turbionare şi cu forme fluide în proces de metamorfozare. Pornind de la silueta umană (mumia, torsul, fragmentele anatomice) artistul reconstruieşte metaforic emoţii, frustrări, speranţe. Figurile depersonalizate sunt însingurate în drama naturii umane.”. Pe acest piedestal artistul alătură şi experimente tehnice, pe care Iulia Mesea le descrie astfel: ”Aparatele par umanizate, sau însufleţite, structura lor puţin greoaie nu ar dezarma tentaţia de a le proba. Chiar prin acest „anima” indus formelor ne poartă spre zboruri simbol în formule conceptualizate rafinat”.