Arhitectul Dorin Boilă ne-a semnalat un aspect trecut cu vederea în peisajul urbanistic din Sibiu, anume prezența unor imoblile neoromânești în urbe. Totul a pornit de la un dialog cu domnia sa pe marginea elevației unei clădiri impunătoare, din proximitatea Pieței Cibin, considerată ca surată cu șiragul clădirilor din țară care au amprenta arhitecturii neoromânești, inspirată din stilul brâncovenesc, un curent specific în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Dincolo de certificarea acestui stil aveam să aflăm că imobilul nu este singurul construit în acest stil în Sibiu. 

Iată succint întrebările la care arhitectul răspunzând arată comunității noastre o nouă latură a Sibiului cultural-turistic.

– Domnule arhitect pare total surpinzător să identifici în Sibiu edificii care să aibă ceva comun cu Evul Mediu Valah.

Stilurile arhitecturale în care au fost proiectate și construite clădirile reprezentative ale Sibiului au urmărit aproape fidel istoria succesiunii lor în viața urbană a Europei Centrale, ceea ce a dus nu numai la o sincronizare evidentă cu aceste mărci culturale continentale, ci și la o remarcabilă varietate a imaginii urbane a Sibiului, începând de la nucleul medieval până la cartierele epocii moderne, inclusiv perioada dintre cele două războaie mondiale din secolul trecut. Stilul neoromânesc, care este atât de reprezentativ în teritoriile de la sud de Carpați, este cu siguranță o sinteză a rădăcinii Evului Mediu Valah, cu influențe din spațiile sud-europene și din arhitectura vernaculară, dar și din arhitectura regală aulică, din toate Principatele Române. Epoca Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost, în acest sens, ”a unei adevărate Renașteri românești, în care specia națională a luat contururile cele mai trainice și semnificative…” așa cum corect remarca criticul literar și istoric Mircea Popa. Acest stil a prins contur în arhitectură, dar și în arte vizuale între anii 1690 – 1715, când liderii luminați ai Țării Românești au putut să susțină, spiritual și financiar, acel proces de proiectare și punere în funcțiune a unor construcții durabile, semnificative pentru instituțiile țării. (inclusiv în condiții seismice atât de severe ale zonei). Revizuită și îmbogățită, – în tăierea volumelor, compoziția spațiilor interioare și în aplicarea complexă a decorațiunilor – la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, s-a dezvoltat prin curentul național promovat de profesorul arhitect Ion Mincu. Din acea perioadă de avânt general al Regatului Român, avem parte de câteva exemple de aplicare creativă a principiilor unui stil specific arhitecturii spațiului etnic românesc, principii cumva sintetizate paralel cu arta și arhitectura „1900”. dezvoltat în întreaga zonă euro-atlantică.

Cum am justifica prezența discretă a acestui stil în Sibiu?

Prezența, destul de discretă la Sibiu, a unor clădiri în stil neoromânesc are aici un dublu sens. În primul rând marchează scurta perioadă interbelică, cea mai glorioasă din istoria dezvoltării statului nostru, pentru că abia după Primul Război Mondial a putut să construiască Regatul României în Transilvania. Din alt punct de vedere acest stil arhitetcural exprimă voinţa culturală de a indica revenirea celui de-al treilea Principat în trupul ţării… printr-un sigiliu identitar, tocmai în vremea când aşa-zisul stil internaţional, purificat, concret şi antiidentitar s-a impus în arhitectura Europei…

Concret, câte astfel de edificii sunt în Sibiu?

În peisajul nostru arhitectural edificii construite în acest sti, neoromânesc au fost edificate după 1918 la Sibiu. Ele se disting grație armoniei spațiale interioare neatribuite experiențelor clasice și cu modele decorative aplicate, mai mult sau mai puțin exuberant, pe registre structurale. În acest sens vin cu exmple concludente : Vila de sub zidul de fortificație al străzii Manejului (acces din strada Constituției) – scoasă astăzi la vânzare.; Blocul cu apartamente pe str. Papiu-Ilarian. Aș adăuga Vilele unifamiliale în cartierele-grădină dintre str. Transilvaniei și str. Argeșului; evident mai central Academia Andreiană, care a fost ridicată în 1914, fiind primul manifest arhitectural neo-brâncovenesc/neo-românesc în intramurosul sibian (1914), clăsire situată pe str. Mitropoliei. Un alt edificiu interesant este Internatul pentru băieți al liceului Gh. Lazăr din str. Turismului, ridicat după planurile arh. George Cristinel. Azi are altă funționalitate, găzduind Direcția fiscală a Primăriei Sibiu. Totuși, în opinia mea, cea mai reușită realizare în spiritul stilului neo-românesc din Sibiu poate fi considerat edificiul multifuncțional de pe str. Turnului nr. 23 (colț str. Piața Cibin – Turnului – Croitorilor). Investitor a fost Ioan Petra Oașia din Sibiel, care a finanțat acest adevărat monument de arhitectură deja în 1919, cu amplasare în zona fostei Porți medievale a Turnului. Mai este un aspect interesant: după bogăția juxtapunerii volumelor, a axelor de compoziție și registrelor, și a amplasării pe linii structurale a decorațiunilor specifice, se poate presupune că opera aparține arhitectului Arghir Culina sau echipei sale din București. Ca dovadă a polivalenței spațiale din proiectare, clădirea a putut adăposti, de-a lungul timpului, internatul pentru fetele românce venite la școlile sibiene, o sală de sport și una pentru spectacole, magazine la parter, locuințe la nivelele superioare”.

În finalul dialogului am mai reținut următoarea remarcă a distinsului arhitect: „În condițiile unei preocupări precare pentru durabilitatea acestor valori arhitecto-spirituale din patrimoniul urban al Sibiului (vezi demolarea, în piața Gării Mediaș, a sediului neoromânesc al companiei naționale Sonametan S.A.!), considerăm că toate aceste monumente ar trebui incluse pe o listă prioritară a Ministerului Culturii”.