Birdwatching-ul prinde tot mai mult teren în județul Sibiu. Anii Drumeției invită turiștii să stea cu ochii după păsările cerului

Despre birdwatching se vorbește despre multă vreme în Occident, oamenii fiind invitați, în grupuri organizate și însoțiți de un specialist, să observe viața păsărilor dintr-un anumit areal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acest tip e activitate recreativă prinde tot mai  mult teren și în județul Sibiu unde, prin Programul @Anii Drumeției, inițiat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu, sunt organizate ieșiri în natură care au ca scop urmărirea păsărilor în mediul lor natural.

„Este suficient să ne gândim că aproape 60% din suprafața județului Sibiu este încadrată ca arie naturală protejată de interes european și, de aici, avem deja toate motivele să ieșim în natură, să-i cunoaștem fauna și flora. Avem o mare diversitate de păsări, de la cele care trăiesc în zonele cu apă, la cele care preferă pădurile sau munții”, spune Mihai Proca, ghid Anii Drumeției.

La mijlocul lunii martie, Mihai a organizat o drumeție pentru observarea păsărilor în zona Râului Olt, eveniment  care s-a bucurat o mare priză la public: „Au venit în special familii cu copii, iar acest lucru este minunat pentru că atunci când cei mici ajung să cunoască natura, cu tot ceea ce înseamnă echilibrul dintre faună, floră și oameni, în mod sigur le vor respecta și proteja atunci când vor crește. Am avut copii veniți chiar și din județul Cluj”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe 30 martie, sibienii, și nu numai, sunt invitați la o nouă drumeție, în care vor fi observate păsările din pădurile din zona Dealul Gușteriței și a satului Hamba. Doritorii sunt invitați să-și aducă binocluri prin lentilele cărora vor căuta cinteze, pițigoi, ciocănitori, dar și specii călătoare: muscari și prigorii. „Dacă avem noroc, vom putea observa exemplare de acvilă țipătoare mică. În condițiile în care la nivel  mondial mai sunt undeva la 20.000 de perechi, în România ajung cam 2.000 de perechi, multe stabilindu-se pe perioada verii în zona Văii Hârtibaciului și a Podișului Târnavelor. Avem șansa să le admirăm, cu gândul că nu multă lume are această posibilitate”.

Cei care doresc să afle mai multe despre păsările din zona Sibiului, dar și să-și încerce norocul căutând acvile țipătoare mici, sunt invitați să se înscrie pe pagina de internet a programului Anii Drumeției: https://aniidrumetiei.ro/drumetie/se-intorc-pasarile-calatoare-drumetie-de-observare-a-pasarilor-care-se-intorc-din-migratie/  

 

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.

 

Custom Image Custom Image Custom Image

21 martie 2024 la 07:15

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 minute
Sediul ISU Sibiu va fi relocat
Începând cu 28 aprilie, sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu va fi relocat, deoarece...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
La pas prin inima Carpaților: top 5 cele mai frumoase trasee montane din județul Sibiu
Județul Sibiu este locul unde munții se îmbină cu satele și cu tradițiile, iar fiecare traseu ascunde o...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Ocazie unică – Tunelul Daniela se poate vizita la „Ziua PORRților deschise”
Ca urmare a finalizării lucrărilor de străpungere de la un capăt la altul pentru ambele fire de tunel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit