În luna februarie a anului 1900, cititorii publicației brașovene erau informați, prin intermediul articolului Pentru memoria lui Avram Iancu, cu privire la tipărirea în broșură, sub semnătura avocatului dr. Amos Frâncu, a cunoscutului „ Apel dat cătră ministrul de interne Desideriu Perczel, în cauza fondului pentru monumentul lui Iancu”. Aceasta se afla de vânzare la Tipografia A. Mureșianu din Brașov, fondurile astfel obținute erau destinate pentru înfrumusețarea cimitirului din Țebea („Gazeta Transilvaniei”, anul LXIII, 1900, nr. 30 din 9 februarie).

Articolul Liga și afacerea Iancu aduce la cunoștința  cititorilor faptul că în presa de dincolo de Carpați este menționată intenția comitetului Ligii culturale de a lansa un manifest, care  protesta împotriva insultei de la Alba-Iulia adusă memoriei eroului nostru național Avram Iancu. Se face precizarea că în vederea redactării manifestului a fost însărcinat  Mihail Vlădescu precum și intenția convocării unei întruniri de protest pentru ziua de 16 martie („Gazeta Transilvaniei”, anul LXIII, 1900, nr. 47 din 29 februarie).

O nouă apariție editorială „… un scump odor pentru toți românii” cu titlul Poesii poporale despre Avram Iancu” este prezentată cititorilor ardeleni („Gazeta Transilvaniei”, anul LXIII, 1900, nr. 64 din 19 martie). Cel care s-a străduit, a adunat și publicat aceste prețioase creații populare este profesorul de gimnaziu Simeon Florea Marian din Suceava, membru al Academiei Române. Tipărită în condiții „prețioase,”  aceasta include un portret al marelui erou, o lămuritoare prefață din partea editorului și un lot de frumoase  poezii. În același sens informativ, cititorii gazetei află despre existența unui nou fascicol din impresionanta lucrare concepută de dr. Corneliu Diaconovich,  Enciclopedia Română. În cele 114  pagini, cu peste 1000 de articole și numeroase ilustrații, era cuprinsă și o „voce” dedicată lui „Avram Iancu” în scrierea lui Iosif Șterca Șuluțiu. („Gazeta Transilvaniei”,  anul LXIII, 1900, nr. 67 din 23 martie).

Din culegerea realizată de Simion Florea Marian ziarul brașovean publică pentru cititorii săi o poezie: Iancu și Turdenii din care reproducem câteva versuri:

               „Strigă Bărnuț din Sibiu, 

Că Ardealul nu-i pustiu.

               Strigă Iancu de la munte:

               Nu te teme măi Arsinte,

               Că și eu vin de la munte

               Cu opt mii nouă sute!

               Și când Iancu-ncăleca

               Și spre Turda că-mi pleca

               Toată Turda tremura.”

(„Gazeta Transilvaniei”, anul LXIII, 1900, nr. 69 din 25 martie).

Un titlu de articol  șocant publicat în „Gazeta Transilvaniei”, Tristă vitejie la Țebea, incită automat dorința lecturării cât mai rapide ceea ce am făcut și noi. Episodul, amintit, minor la prima vedere, este, în fond, de neconceput pentru orice individ cu „scaun la cap”.  Din ordinul autorității, jandarmii din Țebea, aveau în sarcină și paza necontenită a mormântului lui Avram Iancu. (Se temeau  că acesta, asemenea lui Isus Hristos, avea să învie? – n.n.). Dar, să dăm curs celor cuprinse în articol: jandarmii „ au smuls trei molizi mititei, ce au fost sădiți pe mormântul lui Avram Iancu de către o damă română, doi la cap și unul la picioare. Această sădire a molizilor s-a petrecut ziua în amiază mare când patrula de jandarmi era dusă în altă parte….În aceeași seară însă descoperindu-se faptul de pietate săvârșit de acea damă română, jandarmii au crezut că numai așa vor putea dovedi însușirea  lor de paznici ai ordinii în – „statul de cultură și de drept maghiar”-, dacă vor smulge acei molizi și-i vor arunca în șanțul din drum.”   („Gazeta Transilvaniei”, anul LXIII, 1900, nr. 75 din 2 aprilie).

Din șirul nesăbuitelor atitudini ale autorităților maghiare contra românilor amintim în acest context și acuzația adusă studentului în drept George Novacovici de la Universitatea din Cluj de „uneltiri contra statului maghiar” și pentru „agitațiuni de naționalitate” cu mențiunea  că, dacă respectivul student  „și-ar câștiga  afară de Ungaria la ori-ce fel de institut superior atestat de absolvire sau diplomă, aceasta nu va avea valoare în Ungaria, respectiv nu va fi nostrificată” (recunoscută – n.n.) („Gazeta Transilvaniei”, anul  LXIII, 1900, nr. 130 din 11 iunie). Fără îndoială, nedumerirea pune stăpânire pe redacția publicației: „… întrebăm pe ce bază s-a putut pronunța această sentință? Se vorbește de uneltiri în contra statului, de agitațiuni de naționalitate. Dar prin ce se pot dovedi acestea?  În ce stă, pentru Dumnezeu, acea uneltire și agitare de care este acuzat sărmanul tânăr? E trist, că se poate petrece așa ceva și că totuși cei de la guvern mai au inima și obrazul de a susține, că ei sunt binevoitori față cu poporul nostru și că vor să fie cu dreptate față cu el”.

 O notă intitulată  Proces în afacerea Iancu, publicată în „Gazeta Transilvaniei” dă lămuriri suplimentare despre procesul lui Novacovici, acuzat că ar fi comis delictul de vătămare contra procurorului Lazar Ernö apoi fapt ce repornește procesul pe motiv de „agitație contra ungurimii” și de „ ațâțare la ură neîmpăcată contra națiunii maghiare alcătuitoare de stat”. Actul de acuzare, emis de procuratura din Cluj, poartă data de 27 aprilie 1901, fiind semnat de procurorul Daniel Laj (anul LXIV, 1901, nr. 117 din 25 mai).

În ceea ce  privește procesul intentat de tribunalul din Alba Iulia lui Titus Liviu Albini, prin articolul Afacerea colectelor pentru fondul lui Iancu, apărut în „Gazeta Transilvaniei”, anul LXIV, 1901, nr.16 din 21 ianuarie, p. 3, aflăm că a fost achitat într-o primă fază, hotărâre dată de Tabla regească din Cluj, act cu putere juridică întărit de sentința budapestană, „prin care aprobă sentința Tablei regești din Cluj”. În același timp, Albini este declarat liber, absolvit de orice fel de obligații.

O știre expediată din Cluj de un corespondent al publicației brașovene poartă titlul O nouă condamnare(„Gazeta Transilvaniei”, anul LXIV, 1901, nr. 192 din 31 august). Se detaliază, în fața Curții cu jurați, desfășurarea ultimei etape a procesului intentat publicației sibiene „Tribuna” pentru delictul  publicării articolelor  Spiritul marelui Avram Iancu și Răsunet din Oradea-Mare. Se insinua faptul că, prin intermediul primului articol, „s-ar fi ațâțat la nesupunere” față de ordonanța Ministrului de interne din 15 martie 1895, dată spre oprirea colectei pentru monumentul lui Iancu. În cazul celui de-al doilea articol, era  invocată instigarea la ură contra națiunii maghiare. Nu este lipsită de interes prezentarea completului de judecată: președinte baron Sentkereszty Zsigmond, juri votanți fiind  Stefani Elek și Jékey Aladar, notar dr. Lazar Ernö, procuror al acuzării Csipké Karoly iar translator, „inevitabilul” Lehmann Robert. Curtea de juri a fost reprezentată de 12 persoane, în totalitate maghiari.

Având în vedere faptul că scriitorul I.Pop-Florantin, autorul unui roman istoric al cărui personaj principal era eroul Avram Iancu, este prea puțin cunoscut în Ardeal, foaia „Gazeta Transilvaniei”, informându-se direct de la sursă, transmite informații din CV-ul acestuia. S-a născut în 8 august  1843 în Poptelec localitate aparținătoare  comitatului Solnoc-Dăbâca, în familia cantorului Vasile Pop. Ciclul  primar, ca de altfel, și  cel secundar de învățământ le-a absolvit la „Piariștii” din Cluj. Studiile universitare sunt urmate la Facultatea de filozofie din Viena (1863-1868), beneficiar al stipendiului Ramonțian (fondatori; Enea Ramonțian și Eugen Mera). A studiat o scurtă perioadă și în Franța, la Paris. După absolvirea studiilor superioare, întors în țară, ocupă un post de profesor suplinitor la catedra de filozofie a liceului din Botoșani și apoi titular la liceul din Bârlad și, în final, până la pensionare, la liceul din Iași, unde, între anii 1879-1889, a fost și directorul acestei unități de învățământ supliniind o perioadă de timp și catedra de filozofie a Universității din capitala Moldovei. Este autorul nuvelelor: „Decebal”, „Romeo” și „Tinerețea lui Ștefan cel Mare” și al romanelor istorice „Horea” și „Avram Iancu” dar și al unor manuale didactice. A redactat publicația „Foaia familiei” (1876-77) fiind colaborator la peste douăzeci de ziare și reviste ale timpului („Gazeta Transilvaniei”,  anul LIV, 1901, nr. 272 din 9 decembrie).

Știri importante din presa maghiară referitoare la Avram Iancu constituie tema principală a articolului În jurul lui Avram Iancu  („Gazeta Transilvaniei”, anul LXV, 1902, nr. 145 din 4/17 iulie). Se reproduc, în traducere din limba maghiară, aprecierile apărute în publicația maghiară „Vásárhelyi Hirado” privitoare la eroul și martirul nostru național Avram Iancu: „… Istoria ne spune cine a fost Avram Iancu. Tribun valah, al cărui idealism însă sunt siliți să-l recunoască și cei mai sanguinici persecutori ai lui. El a fost singurul bărbat revoluționar român al Ardealului, care  se înflăcăra într-adevăr pentru libertate și scopuri politice mai înalte  și care bucuros a primit apelul comitetului revoluționar de la poalele munților, ca în contra rușilor să promoveze cauza maghiarilor și care nicicând nu poate fi înșirat printre sângeroșii, nemiloșii și sălbatecii tribuni valahi”.  Aprecierea aceasta a lui Avram Iancu, exprimată de una din foile maghiare într-un moment de luciditate, îi scoate din sărite pe kossuthiștii de la publicația „Független Magyarorszag” care, pe o coloană întreagă, „tuna plin de venin”, împotriva nemuritorului nostru erou, insultându-i în mod perfid memoria. Redacția gazetei, în încheiere,vine cu o „recomandare”: „Lăsați pe Iancu-n pace voi micilor tirani, nu-i tulburați cu insulte și injurii somnul ce și-l doarme în mormântul din Țebea, căci  tot cuvântul vostru de hulă și ocară la adresa lui este o blasfemie”.

            Foarte interesant este și articolul cu titlul Afacerea Iancu în congregația din Arad publicat în „Gazeta Transilvaniei”, anul LXV, 1902, nr. 160 din 23 iulie, care prezintă, in extenso, cuvântarea avocatului dr. Ștefan Ciceo Pop. Membru în colegiul de redacție, 

urmând un imbold izvorât din simțul datoriei și de cinste națională acesta afirma: „Cereți ca memoria lui Kossuth să fie eternizată aere perennius- prin monument și tot  atunci strigați în lumea largă că nouă românilor nu ne e permis a ridica o cruciuliță acelui mare și neasemuit erou, care a luptat pentru patrie, tron și pentru poporul său apăsat”. Este cert faptul că strădania poporului român la 1848 condusă de Iancu a fost lupta fidelității față de tron și a egalei îndreptățiri naționale. Discursul  lui Pop a fost canalizat pe ideea apărării memoriei lui Iancu și, prin aceasta, onoarea întregului popor românesc. La  atacurile neloiale ale maghiarilor, Ștefan Ciceo Pop răspundea că „pentru români criticile  dușmanilor nu valorează nimic.” În rândurile istoricilor maghiari s-au aflat  însă și oameni corecți față de Iancu, apreciindu-l ca erou al românilor. Prin scrierile lor,  acești istorici maghiari confirmă: „…că Iancu numai într-o singură bătălie a  mântuit de la pieire sigură 300 femei și tot atâția copii maghiari, care ajungeau pe mâna lui Iancu, pentru că el cruța viața bărbaților și apăra onoarea femeilor (sublinierea noastră). A fost utilizat un limbaj energic în limba maghiară care a tulburat adânc pe șoviniștii prezenți, cei care nu-și mai reveneau după consternația și ciuda care-i cuprinse văzând că un român „cuteza”  a pune pe picior de egalitate pe Iancu cu Kossuth. Față de situația de mai sus, articolul Românul să n-aibă patrie? concluziona:: „Și totuși pretind, că nu poate fi paralelă!  Cum nu? Au românul, când va judeca și el cu totul subiectiv, după simpatie și antipatie, nu ar scoate oare aceeași paralelă invers? De ce n-ar putea fi și pentru români Iancu semizeul națiunii cum este Kossuth pentru maghiari? De aceea s-a și accentuat: Quod uni iustum, alteri aequum!” („Gazeta Transilvaniei”, anul LXV, 1902, nr. 162 din 25 iulie).

            La rubrica Știrile zilei  („Gazeta Transilvaniei”, anul LXVI, 1903, nr. 74 din 2 aprilie) se menționa despre altă „ispravă” a autorităților maghiare: și anume  confiscarea „Călindarului Poporului” apărut la Sibiu, pe motiv că în partea literară acesta ar conține agitații contra statului prin  articolele  Credeul românului  și Biografia lui Avram Iancu ca și prin pasaje din Răvașul anului.

            O informație venită din Viena, la 31 mai 1904, este publicată de „Gazeta Transilvaniei” sub titlul De la tinerimea română din Viena. Se consemna faptul că tinerii români, studenți în capitala imperială, desfășurau o vie activitate contra rectorului Universității. În organizarea studenților români din Viena s-a desfășurat o adunare la care au luat parte și studenții italieni și slovaci. În cadrul acestei întruniri s-a decis înaintarea către rector, dar și ministrului de instrucție maghiar, a unui protest conceput în limbile română și franceză, care cu argumente istorice combate punctul de vedere al șovinismului. Din documentul redactat cu acest prilej reținem câteva pasaje: „Dacă încununați mormântul lui Avram Iancu, sunteți înfundați în temnițe… Și dacă vă bănuiesc că vreți să vă plecați și voi genunchii la mormintele eroilor  care sunt sânge din sângele vostru, sunteți amenințați cu închisoare și nimicirea viitorului vostru. Éată cum Alma Mater, în loc să formeze caractere neșovăitoare, să răspândească lumina științei, și-a schimbat menirea, încearcă să îngenuncheze tot ce este nobil și vrednic de admirat, și cum astăzi vrea să formeze firi de trădători și lași” (anul LXVII, 1904, nr.112 din 23 mai).

La aceeași rubrică Știrile zilei, cititorilor ziarului li se aduceau la cunoștință detalii privind fondul Iancu. Informația era preluată dintr-un oficios maghiar unde se afirma faptul că: „ministrul de interne Tisza a dispus ca banii adunați în scopul ridicării unui monument  la mormântul  lui Avram Iancu și care au fost confiscați de guvernul ungar – să fie dăruiți Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român, cu destinația de a fi întrebuințați spre scopurile școalei civile de fete sustinută de către ASTRA” („Gazeta Transilvaniei, anul LXVII, 1904, nr.  266 din 1 decembrie).    (va urma)

                                                                                                          Lucian Giura