Adevăruri despre Sibiu, povestite de un istoric basarabean (1)

Acasa >

Articol

Născută pe pământul Țării, dar nu în Țară

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Țin să mă prezint, mă numesc Mariana S. Țăranu, sunt născută pe pământul Țării, dar nu în Țară. Da, cred că v-ați dat seama – în Republica Moldova. M-am născut într-o perioadă mai dificilă din istoria sfârșitului secolului XX, atunci când se destrămau imperii și se creau state noi. Astfel familia mea din localitatea Cimișeni, de pe malul Nistrului, într-un deceniu a locuit în trei state: Uniunea Sovietică, Republica Sovietică Socialistă Moldova și Republica Moldova. E mult, puțin, ciudat, mai puțin ciudat?! Poate, dar e adevărat. Ajunsă la vârsta maturității, cu greu înțelegând ce se întâmplă, mi-am pus întrebarea: Cine sunt?!

Lecturând mai multe cărți, la care am avut acces pe moment, am înțeles că adevărata mea Patrie este România și că de fapt eu sunt româncă. Pe parcurs, mi-am urmat cursul vieții, am absolvit facultatea de istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, am susținut un doctorat în istorie, în timp am obținut gradul de conferențiar universitar în sociologie, am profesat meseria de cadru didactic în mai multe Universități din Republica Moldova și nu doar.

La moment viața m-a adus în orașul Sibiu, un oraș frumos, plin de istorie, un oraș în care m-am regăsit din prima zi, oraș care îmi oferă liniștea și în care mă simt ACASĂ. Da, iubesc poporul român din Țară și în același timp și pe românii care nedrept, fără voia lor au rămas în afara granițelor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De ceva timp „sterg praful de pe cronice bătrâne”, așa cum spunea cronicarul, în cadrul Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Naționale. Zecile de documente depozitate în colecțiile arhivistice, unele valorificate, altele mai puțin, miile de cărți care fac parte din patrimoniul depozitat la Sibiu scot în evidență unicitatea și specificul ardelenilor, dar și a românilor în general.

Sper ca împreună să reușim să valorificăm aceste nestemate!!!

Conferențiar universitar,

Doctor în istorie.

Mariana S. ȚĂRANU

P.S. Doamna conf. dr. Mariana Țăranu s-a născut în 3 august 1976, fiind doctor în istorie, cu teza de doctorat: „Politica statului față de intelectualitatea din Rusia sovietică (1917-1922)”. Din 2015 este conf. univ. în sociologie la Academia de Transporturi, Informatică și Comunicații (Chișinău) iar în perioada 2017-2019 a fost cercetător științific – coordonator al secției „Probleme generale ale etnografiei”, din cadrul Centrului de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei. În C.V.-ul ce poate fi consultat public, sunt expuse competențele și distincțiile, remarcându-se direcțiile principale ale cercetării științifice: «Politica statului față de intelectualitatea din URSS; Rezistență, represiune și colaboraționism în spațiul românesc (1940-1985); Modul de viață în totalitarism; Conflicte înghețate. Războiul hibrid». Este expert independent și referent oficial la două teze de doctorat, având și activitate cinematografică, fiind protagonistă și consultant științific al filmelor documentare „Dragă Stalin …” și „Spovedania” și regizorul filmului documentar-document „Omorâți prin înfometare sau timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu …”. Autoare de monografii, dr. Mariana Țăranu este și co-autoarea unui site-web foarte interesant: „Muzeul Virtual al foametei din Basarabia” – www.muzeulfoametei.ro, articolul prezentat fiind semnalul unei colaborări în beneficiul întregii comunități sibiene (M.H.)

18 martie 2024 la 15:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 16 ore
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit