E posibil ca, după aflarea cererii Asociației Elevilor din Constanța prin care se solicită desființarea examenului de Bacalaureat, reacția multora să fi fost una de cruntă dezaprobare. Recunosc, și eu am pus mâna, instinctiv, pe parul criticării acestui demers. Parcurgând însă textul solicitării, m-am văzut nevoit să le dau dreptate, într-o oarecare măsură, celor ce au ridicat această problemă în spațiul public. Examenul de Bacalaureat (căruia i se spunea în trecut examenul de maturitate) este, indiscutabil, o verificare finală a cunoștințelor dobândite pe parcursul anilor de liceu. Ei, aici începe cu adevărat problema, la cei patru ani de liceu. Ce se întâmplă în acest interval, cum este antrenată mintea elevului, în ce măsură se pune accent pe dezvoltarea capacităților sale de analiză, de interpretare? Nu trebuie să generalizăm, există dascăli cu har care le insuflă elevilor un mod sănătos de a învăța, însă, nu trebuie să excludem mașinăriile didactice (?) angajate în promovarea învățatului mecanic, în afara logicii. Și nu sunt, din păcate, puțini cei care adoptă această metodă toxică. Examenul de Bacalaureat este, într-adevăr, un motiv de îngrijorare, o spaimă pentru mulți absolvenți, dar panica lor decurge tocmai din procesul de învățare defectuoasă aplicată în cei patru ani. BAC-ul este o probă ostilă, întrucât e continuarea unei activități, în mare parte, ostile normalității. Memorarea poate antrena creierul, însă când ea nu înșurubează cunoștințe în mintea elevului, devine o acțiune sterilă. În dorința tâmpită a unora de a simplifica materia s-a creat o bulibășeală care complică și mai mult misiunea profesorilor și elevilor. Sintagma ”Noi ne prefacem că municm, ei se prefac că ne plătesc” ar putea fi adaptată și în sistemul de învățământ: ”Noi ne prefacem că învățăm, ei se prefac că ne evaluează”. Din păcate avem de a face cu o problemă care nu se rezolvă peste noapte, pentru că ține de mentalități plumbuite, de evoluția și involuția societății. Desființarea examenului de Bacalaureat nu rezolvă asimilarea precară a cunoștințelor în timpul liceului; ar putea fi, cel mult, o atitudine de frondă. Față de ce? Față de rădăcina problemei, rădăcină ce tot noduroasă și năpădită de boli rămâne. Educația românească a mers din rău în mai rău, și-a pierdut din consistență de la un an la altul, fiind, ca multe alte domenii, un cobai pe care au făcut experimente fanteziste tot felul de inși veleitari. Nu trebuie desființat BAC-ul, ci trebuie înlocuită mentalitatea didactică (?) ce parazitează procesul de învățământ pe parcursul celor patru ani de liceu.