Sibienii n-au știut în timpul meciului cu CFR ce se întâmplă pe celelalte stadioane! Butean: ”Ne plângem de milă, dar ridicăm capul!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașul Mihai Butean a declarat, la flash-interviurile de după meciul cu CFR Cluj, că sibienii n-au știut în niciun moment rezultatele de pe celelalte patru stadioane pe care s-au disputat, de la aceeași oră, meciuri decisive pentru calificarea în play-off și că au aflat de-abia la final cine a prins locurile 5-6.  Butean e de părere că ”alb-roșii” trebuie să se concentreze de-acum înainte pe jocurile din play-out și cel din sferturile Cupei României, cu ”U” Cluj, în deplasare, dar și să învețe din greșelile făcute în prima parte a campionatului, în care au pierdut puncte importante în mai multe partide.

”Noi nu am știut (n.a. rezultatele de la celelalte meciuri), nu ne-am uitat nici la pauză, n-am fost conectați deloc cu celelalte meciuri. Ne-a transmis «Mister» (n.a. Marius Măldărășanu) să tratăm meciul ăsta și să vedem la final ce se-ntâmplă. Chiar acum analizam și noi, să vedem care a fost situația, cine a câștigat, cine a pierdut. Ne plângem de milă că nu suntem acolo (n.a. în play-off), dar ridicăm capul, mergem mai departe, avem obiectiv clasarea pe locurile 7-8, Cupa României, avem meciuri de jucat, mai sunt meciuri de jucat, în care putem să facem o figură frumoasă.

Sperăm să învățăm din greșelile pe care le-am făcut până acum, să fim mai pragmatici în play-out, să înscriem din ocaziile pe care le avem și să ne câștigăm meciurile”, a declarat Butean la DigiSport.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașul lui Hermannstadt e de părere că, în play-out, pe sibieni îi așteaptă meciuri dificile: ”Nu sunt meciuri ușoare, să zicem că suntem salvați de la retrogradare din start. Sunt meciuri de jucat, se înjumătățesc punctele și toate echipele sunt aproape, o să fie o luptă foarte grea la evitarea retrogradării”.

Autor
10 martie 2024 la 14:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit