La documentarea prezentului articol și a celor care vor urma, sunt utilizate exemplare ale „Gazetei Transilvaniei”, păstrate la Biblioteca județeană „Astra” din Sibiu, începând cu anul 1852, an de când datează colecția respectivă. 

La rubrica Foiletonul din nr. 63 al publicației brașovene s-a identificat  un articol, redactat în alfabetul chirilic, intitulat Știri culese din munți pe urma călătoriei Majestății Sale Împăratului. Reținem din cuprinsul acestuia două scrisori autografe ale lui Avram Iancu referitoare la călătoria întreprinsă de împăratul Francisc Josif I în Ardeal. Datate 18 și 19 iulie 1852 sunt adresate protopopului român Grigorie Mihali din Zlatna. Textul acestora descrie bucuria locuitorilor Munților Apuseni la aflarea veștii cu privire la înalta vizită la care ar urma să ia parte. Din aceleași epistole suntem informați asupra acțiunilor lui Iancu, Balint, Mihali,  organizatorii primirii monarhului, cei care pregătesc traseul, locurile, oamenii pe unde avea să treacă  acesta („Gazeta Transilvaniei”, anul XV,1852, nr. 63 din 13 august, p. 242).

O scurtă știre inserată în „Gazeta Transilvaniei” oferă  date concrete cu privirea la starea lui Avram Iancu: „Fostul prefect Avram Iancu, pe care faimaˈ lu scosu de smintit, se află în Bălgradu (Alba Iulia-n.n.), sănătosu, fără să-i lipsească ceva” (anul XXIV, 1861, nr. 70 din 6 septembrie, p. 296).

Încălcarea de către autorități a dreptului de posesie și întrebuințare a lemnului din pădurile comunale ori din cele private, constiuia o nemulțumire majoră a  locuitorilor Munților Apuseni, a „Moților”. Produsele acestora scânduri, șindrilă, vase (ciubere, donițe, butoaie, căzi de tot felul), tacâmuri (linguri, furculițe) erau vândute pe tot teritoriul locuit de români, asigurându-le traiul cotidian. Îngrădirea acestor drepturi este dublată de o teroare cruntă împotriva „vârfurilor nemulțumiților.” Cei care aveau curajul să protesteze contra samavolniciilor la care erau supuși erau arestați și întemnițați. Vezi cazurile  lui  Mihai Andreica, Dionisie Dorobanțu și Avram Iancu („Gazeta Transilvaniei”, anul XXVII, 1864, nr. 31 din 18 aprilie, p. 124).

În luna septembrie a anului 1869, numele lui Iancu este amintit în contextul serbărilor desfășurate la Gurahonț, în apropierea Aradului, dedicate memoriei lui Ioan Buteanu (1821-1949). Acesta a fost arestat la Abrud de maiorul Hatvani și omorât prin  spânzurare. Osemintele i-au fost înhumate în cimitirul ortodox din Gurahoț. Reînhumarea s-a făcut cu onoruri deosebite, prezenți fiind o mulțime de oameni printre care foștii lui camarazi din timpul revoluției, foștii prefecți Avram Iancu, Simion Balint, Axente Sever și alții. Cu ocazia aceasta s-a ridicat și un monument pe locul martirajului său, „ monument care poate fi văzut și astăzi după un secol și jumătate”(art. În memoria lui Ioan Buteanu, în: „Gazeta Transilvaniei”, anul XXXII, 1869, nr. 71 din 13 septembrie). Privitor la Iancu, publicația menționa: „Fu un moment dintre cele mai pătrunzătoare, când cei adunați înconjurară pe Avram Iancu, acest sacrificiu viu al națiunii române”.

Într-un număr al gazetei din anul 1870 întâlnim numele lui Avram Iancu pe o listă de contribuabili (donatori) către Academia Română din București („Gazeta Transilvaniei”, anul XXXIII, 1870, nr. 48 din 24 iunie), pentru ca nr. 69 al publicației din Brașov să anunțe tristul eveniment, cel al decesului eroului național: „Avram Iancu, Prefectul munților a rapausat în 10 spre 11 septembrie 1872!!! Erou al națiunii române transilvane, Marele Iancu, Herculele marțiale și bărbatul faptelor eroice, întreprinse pentru liberarea poporului român de sub jugul feudalismului, Marele patriot luptător pentru autonomia Transilvaniei și pentru nedependența națiunii române de celelalte  națiuni conlocuitoare, și în fine martirul patriotismului și al nevincibilei sale amoare de a vedea stima, gloria și libertatea patriei și a națiunii sale nejignite și nici cât de puțin desconsiderate, după un doliu îndelungatu și aprofundat în durerile sfărâmătoarelor capricii ale timpului, repausat în etate de 48 ani, a îmbrăcat națiunea sa cea mult iubită într-un doliu general, cel pretinde pietatea ei către neînvinsul ei fiu erou!

   Martir al sorții națiunii! Du-te la mesia cea pompoasă a eternei memorii, unde cu eroii Ștefan cel Mare și Mihai mișcați zeii, ca să nu fie târziu a împrăștia toți norii, ce vor a întuneca orizonturile vieții naționale politice a fraților și nepoților voștri români din Ardeal, care cu pietate va divina. Eternă a Ta memorie pe aripile faptelor tale eterne în istoria națiunii române.”

(„Gazeta Transilvaniei”, anul XXXV, 1872, nr. 69).  Replica murdară, plină de răutate a autorităților nu s-a lăsat așteptată.

            Dispariția pământească a lui Avram Iancu este urmată, în coloanele „Gazetei Transilvaniei”, de informații privitoare la seria de parastase ținute în diferite localități pentru a-i păstra vie memoria. Articolul Parastas pentru Iancu cuprinde descrierea serbării de celebrare a zilei în „care eroul nostru a trecut la cele eterne, a devenit pentru poporul din comuna Țebea unde e înmormântat, și pentru intelighenția și poporul din apropiere a ceea ce a trebuit să devină: una dintre cele mai mari sărbători” („Gazeta Transilvaniei”, anul XXXVII, 1874, nr. 69 din 19 septembrie). La doi ani după decesul eroului, mormântul de la Țebea era încărcat de flori , jerbe și coroane, frumoase ghirlande: „Iubirea și aderența cu care poporul a iubit și adorat pe marele său erou, se manisfesta la acest act printr-o adâncă pietate către umbra lui”. Articolul transmite și o doleanță destinată tuturor românilor patrioți: „Ar fi de dorit ca și pe alte locuri între români să se facă parastase pentru iubitul nostru martir, ca – generalizându-se acestea – să arătăm și prin aceasta, că aderăm la principiile de libertate, egalitate și frățietate pe care le-a reprezentat și pentru care s-a luptat și a suferit”. Se invoca necesitatea înălțării unui binemeritat monument eroului martir.

            În anul 1880 „Gazeta Transilvaniei” insera un articol intitulat Avram Iancu judecat de inamicii săi prin care se aducea la cunoștința cititorilor faptul că inspectorul școlar maghiar din Deva, Ludovic Rethy este autorul unei scurte biografii a lui Avram Iancu publicată în ziarul budapestan „Vasarnapi Ujsag”. Rezumând cele relatate de autor se trag următoarele concluzii: „…toate au fost la 1848-1849 numai o amăgire, Iancu a fost amăgit și poporul a fost amăgit, românii nu s-au luptat pentru eliberarea lor, ci numai pentru că li s-au promis munți de aur din partea celor împărătești.” (anul XLIII, anul 1880, nr. 67 din 21 august).

            În același an, Nicolae Densușianu, membru corespondent al Academiei Române, donează acestei instituții o fotografie a eroului de la 1848, „care se primește cu recunoștință și se depune la Bibliotecă” („Gazeta Transilvaniei”, anul XLIII, 1880, nr. 86 din 26 octombrie).

            În articolul  Solidaritate. 1849-1860, se oferea cititorilor o sinteză  a istoriei Ardealului pe parcursul unui deceniu începând cu anul 1744, dată care  marchează mișcarea de amploare a ardelenilor generată de călugărul Visarion Sarai (vezi: Geoge Bogdan-Duică, Călugărul Visarion Sarai (1744). Studiu istoric din istoria Transilvaniei, Caransebeș, 1896, 28 p.),  până la memoriul națiunii române din Transilvania din 1791, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea și ajungând până la jumătatea secolului al XIX-lea. Concluzia era: „Marile jertfe de avere și sânge ce le-a făcut poporul român pentru recâștigarea drepturilor sale politice-naționale reclamate la 1744, la 1791, la 1834, la 1842, apoi formulate și proclamate în Adunarea națională de la 1848, nu au avut rezultatul dorit, pentru că n-au întâmpinat recunoștința meritată” („Gazeta Transilvaniei”, anul XLIII, 1880, nr. 102 din 21 decembrie). Cu mare amărăciune sufletească nemuritorul Avram Iancu deplângea în Testamentul său întocmit în 20 decembrie 1850, soarta vitregă a iubitului său popor: „Unicul dor al vieții mele fiind, ca să-mi văd națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acum- durere fără mult succes- ba tocmai acuma cu întristare văd că speranțele mele și jertfa adusă s-au prefăcut în nimic. Nu știu câte zile mai pot avea, un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur”. O premoniție extraordinară, un adevărat vizionar! Sunt necesare nu mai puțin de  șapte decenii pentru ca visul lui să se împlinească, să devină o realitate.

            Atentă la ce se petrecea în jur, redacția „Gazetei Transilvania” informa citirorii ziarului despre publicarea unei nuvele dedicată lui Iancu în „Amicul Poporului”, calendarul anului XXII, redactat de Visarion Roman (anul XLIV, 1881, nr. 115 din 9 octombrie).

            În cadrul Adunării generale a XXI-a a Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român, desfășurată în 27 august 1882 la Dej, s-a luat în dezbatere, donația averii lui Avram Iancu, pe seama Astrei, făcută prin demersul preotului Ioan Iancu din Vidra („Gazeta Transilvaniei”, anul XLV, 1882, nr. 101 din 1 septembrie).

            „Colecția Săteanului Român”, inițiată de intelectualii ardeleni, venea cu broșuri în sprijinul maselor largi, cu sfaturi și propuneri diverse pentru ridicarea materială dar și intelectuală a acestora. Se oferea, la fiecare lansare de publicație, în mod gratuit și câte un portret al „distinsului nostru publicist George Barițiu și al lui Avram Iancu” („Gazeta Transilvaniei”, anul XLV, 1882, nr. 152 din 31 decembrie).

            La o jumătate de veac de la apariția publicației într-un articol-recenzie intitulat Românii din Munții Apuseni este analizată în amănunțime lucrarea celor doi autori: Teofil Frâncu și George Candrea, „o scriere etnografică de deosebit interes pentru toți românii care vor să cunoscă la ei acasă acest neam eroic al Moților, cu țara, limba, datinile, superstițiile, credințele și poeziile lor” (apărută la București în anul 1888, cu titlulRomânii din Munții Apuseni. Moții).

            În cadrul Ședinței a II-a a Adunării generale a Asociațiunii, desfășurată la Reghin în 16 august 1890, s-a hotărât întabularea lăsământului fericitului Avram Iancu, pe seama Astrei. Prezent la Reghin, Axente Sever informează plenul că locuința în „care s-a născut și a crescut confratele Avrămuță, nu este locuită” și că el propune ca în imobil să se instaleze școala românească din Vidra, sau oficiul comunal.” Adunarea nu se pronunță pentru nici una din variantele propuse de bătrânul erou de la 1848, și susținute și de avocatul din Alba Iulia, Rubin Patița. Conducerea Astrei, pătrunsă de simțul recunoștinței față de „bărbații meritați ai neamului nostru” nu lasă în paragină o casă ca aceea în care s-a născut „regele munților” și propune lucrări de reparare și conservare a acesteia („Gazeta Transilvaniei” LIII, 1890, nr. 188 din 22 august).

            În mai 1891 și până în finalul lunii următoare, „Gazeta Transilvaniei” inserează, sub semnătura lui Silvestru Moldovan, în mai multe numere, Documente privitoare la mișcările românilor din anii 1848-1849.Seria documentelor este însoțită de un preambul: „Documentele ce se vor  publica sub acest titlu sunt parte corespondențe, ordine (porunci), declarații, raporturi etc., parte chitanțe, din anii 1848-1849. Ele mi-au fost date mie de către răposatul meu văr, Ananie Moldovan, fost avocat în Turda de la o rudă a nemuritorului prefect Avram Iancu, din Munții Apuseni” („Gazeta Transilvaniei”, anul LIV, 1891, nr. 120 din 29 mai). 

            Același ziar găzduiește o scriere a lui Iosif Sterca Șuluțiu intitulată Din istoria Munților Apuseni. Tratat despre faptele românilor săvârșite la anul 1848/9 sub conducerea lui Avram Iancu. Autorul prezintă numeroase fapte și date din viața Iancului, informații care, unele, vor fi preluate mai târziu în monografiile dedicate. Am reținut un singur episod, conform căruia, înainte de Adunarea din 15 mai de la  Blaj, Iancu a ținut la Câmpeni o mare adunare de popor, „la care a vorbit dânsul, Balint și Buteanu, pentru libertate, egalitate și frățietate” („Gazeta Transilvaniei”, anul LV, 1892, nr. 90 din 22 aprilie).

În urma unei explozii la o fabrică de praf de pușcă aflată la Bistra, pe apa Arieșului, pe un perimetru foarte larg au fost afectate case de locuit printre care și cea a lui Avram Iancu din Vidra („Gazeta Transilvaniei”, anul LVII, 1894, nr. 215 din 1 octombrie). 

Și gazeta brașoveană, ca de altfel și alte publicații românești ale vremii, consemnează duritatea cu care oficialitățile maghiare pedepseau pe cei care solicitau fonduri pentru un monument dedicat eroului munților. Se amintește de cazul unui român, pe nume Ion Topala din localitatea Agadiciu din apropiere de Oravița care a fost condamnat la „8 zile închisoare, din cauză că s-a aflat la el o listă de colectare pentru monumentul lui Iancu” („Gazeta Transilvaniei”, anul LVII, 1894, nr. 242 din 4 noiembrie).

Începutul anului 1895 marchează prezența în coloanele ziarului a scrierii lui Vasile Moldovan intitulată Din anii 1848-49. Memorii, precizând starea de spirit efervescentă care domnea la Blaj în rândurile tineretului studios de la teologie: „Toți tinerii de la această facultate erau inspirați de niște simțăminte curate, de un entuziasm, de-o inspirație care le impunea și-i îndemna a-și sacrifica cel mai scump lucru din lume, viața, pentru mântuirea nației, pentru sfărâmarea lanțurilor scalaviei seculare” („Gazeta Transilvaniei”, anul LVIII, 1895, nr.6 din 10 ianuarie).

În încheiere, din  Versul Iancului :                                      

         „… La masa de lemn de fag

                                             Beau feciorii vin cu drag.

                                             La masa de solzi de pește

                                             Șade Iancu și prânzește

                                             Și din gură – așa grăiește:

                                       Beți feciori, și nu prea beți,

Dar să nu vă îmbătați

Că mă duc până colea,

Că mi-a venit o veste rea”.   (va urma)

                                                          Lucian Giura