Când am auzit, săptămâna trecută, niște demnitari care se lăudau cu legea ce interzice vânzarea țigărilor electronice către minori, m-a umflat râsul. Poate că interdicția e o pietricică aruncată în calea celor ce vor să fumeze electronic, dar măsura e departe de a putea decapita intenția minorilor. Mi-am amintit doar câteva cazuri din ultima perioadă, când niște indivizi periculoși ce se măcelăriseră în mai multe orașe ale țării, fuseseră plasați sub control judiciar. Adică, lăsați să umble slobozi, eventual să mai cotonogească niște ghinioniști care le-ar fi ieșit în cale. Mi-am amintit și de grija pentru imaginea lui Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi oameni la 2 Mai, în timp ce conducea drogat. N-am fost niciodată un susținător al circului televizat, al plimbatului suspecților încătușați prin fața camerelor de luat vederi, însă nu înțeleg dubla măsură. De ce un ins bănuit de o infracțiune minoră e arătat țării întregi când e dus la audieri, iar Vlad Pascu e protejat? Repet, nu țineam morțiș să îi vedem mutra, dar publicul primește un semnal nefiresc, acela că un ins care a comis o faptă foarte gravă e protejat (însăși încadrarea juridică a faptelor sale a generat multe controverse și emoție publică). De multe ori, atunci când văd infractori periculoși lăsați liberi, oamenii sunt tentați să își verse nemulțumirea asupra polițiștilor, procurorilor sau judecătorilor. Recunosc, la un moment dat, am avut și eu astfel de reacții. Am întrebat în stânga și în dreapta pe la cei cu o cultură juridică mult mai solidă decât a mea și am aflat că, de multe ori, legea e vinovată pentru luarea unor măsuri aberante, prea blânde în raport cu gravitatea faptelor. Pentru că multe legi sunt scrise prost, au fisuri pe care infractorii știu să le exploateze, aceștia din urmă au parte de un tratament indulgent. România are nevoie de legi ferme, solide, care să nu permită nici exploatarea unor slăbiciuni, nici abuzuri. Orice om este nevinovat până la o sentință definitivă, dar înaintea amenințării de netăgăduit, nimeni nu are dreptul să pună în pericol viețile unora, iar aici ne referim la cei ce elaborează legi astenice. Uneori, ai sentimentul că infractorii au mai multe drepturi decât cei pe care îi prejudiciază, că atunci când se scriu legi, ele sunt gândite în așa fel încât să mențină climatul de nesiguranță. Și toate astea în condițiile în care crimele, tâlhăriile și violurile au devenit banalități cotidiene, înmulțindu-se precum ciupercile după ploaie.