Articol
Liderul clasamentului Ligii 2, CSC 1599 Șelimbăr, a obținut prima victorie în chiar primul meci de verificare susținut în cantonamentul din Antalya. În urmă cu câteva minute, jucătorii lui Claudiu Niculescu s-au impus cu 1-0 în fața polonezilor de la TS Podbeskidzie Bielsko-Biała, echipă din prima ligă poloneză.
Uncul gol a fost marcat de George Monea, cu 3 minute înainte de pauză.
Antrenorul Claudiu Nicilescu a început partida cu ”unsprezece” Marius Aldescu – Raul Palmeș, Cătălin Alexe, Ciprian Natea (cpt.), Florinel Mitrea – Paul-Henry Moussinga, Tudor Călin – George Monea, Casian Soare, Alexandru Pop – Rodri Hernando.
Au mai evoluat Alexandru Roșca, Simion Bumbar, Darius Cosma, Gliga, Alexandru Gîț, Nestorly Lumbu, Gabriel Deac, Valentin Drăghescu, Marvin Schieb, Mickael Panos, Raul Rotund și Stefan Visic.
CSC 1599 Șelimbăr va mai susține trei amicale în cantonamentul din Antalya. Duminică, 4 februarie, ”călăreții roșii” o vor întâlni pe VS FK Andijon, echipă din prima ligă a Uzbekistanului. Miercuri, 7 februarie, echipa lui Claudiu Niculescu o vor întâlni pe Sigma Olomouc 2 din eșalonul secund al Cehiei, iar două zile mai târziu, o altă echipă dinUzbekistan, VS FC Sogdiana.