* La sugestia unui cititor de-al meu anonim, l-am căutat pe Alphonse Allais, despre care spunea că are har şi haz cel puţin ca Jules Renard. L-am găsit: este francez (1854-1905), jurnalist, caricaturist, dramaturg, prozator şi…umorist. Iată câteva vorbe de duh: "Banii te ajută să suporţi mai uşor sărăcia; Dumnezeu a acţionat cu înţelepciune când a plasat naşterea înaintea morţii, altfel ce-ar mai fi fost viaţa; Un om trebuie să fie destul de mare să-şi recunoască greşelile, su­ficient de deştept ca să înveţe din ele şi îndeajuns de tare ca să le îndrepte; Nu oricine poate să mănânce iarbă şi să dea lapte; Femeia este capodopera lui Dum­nezeu, mai ales când îl are pe dracul în ea". Toate po­poarele latiniste au într-o măsură mai mare sau mai mică, umor, dar ca noi nu înjură nici unul. Iată o cali­tate recunoscută! * Aţi auzit cum sunt ucişi porcii româneşti bolnavi de pestă (care, culmea, la noi apare taman în decembrie, în preajma sărbătorilor tradiţionale)? Uciderea prin "asomare cu pistol cu glonţ captiv şi decerebrare prin spinalizare" Mereţi, mă, la furat! Păi, dacă io şi cu şogoru belim por­cul cu cuţâtu lu moşu şi-l tranşăm cum ştim din bătrâni, vin ăia de la UE să ne amendeze? Sau de la protecţia animalelor? Hai să vorbim nimic! * În noaptea de 27 spre 28 octombrie 1910, Tolstoi a părăsit tiptil co­nacul de la lasnaia Poliana, unde-şi ducea existenţa de moşier scriitor, luându-şi lumea-n cap. Avea 82 de ani. Ar fi putut trăi mult şi bine în pace şi bunăstare, îm­păcat cu lumea şi cu sine. S-a prăpădit câteva zile mai târziu, în 7 noiembrie, într-o neştiută haltă de tren, Astapovo, singur, nebăgat în seamă. De ce-a plecat de acasă nu ştie nimeni. Fuga lui reprezintă o enigmă, dar şi o certitudine: aceea că, ajunşi la capătul drumului, simţim nevoia să fim singuri. Numai că, dacă există conştiinţă, fuga de noi este imposibilă. La asta ar trebui să se gândească puternicii lumii, cei care ne hotărăsc destinele.* La Cluj, în timpul facultăţii, am avut un prieten chinez, Liu. Fragil, numai piele şi os, gălbejit, ca bolnav de hepatită, cu ochii mici şi răi. Frecventa facultatea de istorie-filozofie. Vorbea fluent româneş­te, cu acel inconfundabil accent al asiaticilor din Europa. Când vorbeam, de cele mai multe ori ne ciondăneam, el având idei cu care nu eram sau mă făceam că nu sunt de acord. "Voi, europenii – zicea -numai credeţi că sunteţi deştepţi, iar voi, românii, în special, sunteţi chiar proşti. Vă lipsesc flexibilitatea, umilinţa, capacitatea de a-i înţelege pe alţii şi de a învăţa de la ei ce-i mai bun. China va deveni o mare putere nu datorită mărimii populaţiei, ci pentru că se adaptează din mers la schimbă­rile din lume, simte pulsul evenimentelor. Voi veţi fi mereu slugile celor puternici." Nu de puţine ori mă gândesc la amicul Liu şi la câtă dreptate avea. * Într-un mai vechi număr al revistei "L`Express" am dat peste un amplu articol intitulat "172 de secte au invadat Franţa”. Este publicată lista completă a acestora, din care vă redau câteva: Biserica de scientologie, Prietenii Măriei, Ordinul Templului Universal, Steaua din Bethleem, Yoga şi lumină, Noua Eră, Centrul vieţii creştine, Soldaţii Crucii, Vocea luminii, Biserica neoapostolică, Conştiinţa lui Krishna etc. O comisie parlamentară s-a ocupat de acest fenomen, concluzia fiind că "statul nu poate lăsa să se dezvolte în mijlocul său aceste secte" şi" trebuie să acţioneze, fără a atenta, însă, la libertatea de conştiinţă înscrisă în Constituţie. "La toate probleme­le Franţei, a mai apărut una greu de rezolvat fără să stârneşti alte supărări şi revolte. Noi măcar de aşa ceva suntem feriţi, deocamdată.