Va fi frig dar (încă) nu chiar aşa. Şi vedeţi că minimele acelea panicate de la TV sunt noaptea

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A, să nu uităm că de la încălzirea globală, în nordul continentului avem temperaturi de răcire globală şi că în Norvegia, autobuzele "verzi" şi electrice au trecut pe hibernare pentru că sunt aşa de sustenabile şi reziliente de nu mai pot funcţiona. Greta şi verzii, aveţi legătura. A, vedeţi că minimele acelea panicate de la TV sunt doar noaptea.

Luni, vremea va continua să se răcească și se va menține în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitații sub formă de averse ce pot fi și mixte în cursul dimineții; noaptea precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare și mixte. La munte va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zonele joase și locale la munte, viscolind zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 4 grade, iar cele minime între -4 și -2 grade.

Marţi, vremea va fi rece, geroasă noaptea. Cerul va fi variabil, temporar noros în cursul zilei și mai mult senin noaptea. În cursul zilei, cu totul izolat la munte va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, în special în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 0 grade, iar cele minime între -13 și -11 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade ziua, dar rece în special noaptea. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 2 grade, iar cele minime între -11 și -10 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Joi, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade ziua, dar rece noaptea. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 4 grade, iar cele minime între -7 și -4 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.

În weekend, vremea se va încălzi ușor și treptat. Pe arii restrânse se vor semnala ninsori slabe.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Paul Ciobanu, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
07 ianuarie 2024 la 11:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit