Cine şi de ce a tras atunci?

Întrebarea are răspuns, chiar oficial şi chiar "ştiinţific". L-am tot repetat aici: soldaţii proşti şi civilii înarmaţi care, cu ţuica-n nas, au tulburat bunul mers paşnic al revoluţiei, trăgând "după fantome", unii în alţii că deveniseră "trigger happy" cum spun americanii, sau că pur şi simplu aşa au avut ei chef, că nu mai dădeau socoteală nimănui. Şi ordinele controversate de la conducerea centrală. Şi diversiunile de la conducerea noii structuri de conducere, Frontul Salvării Naţionale, în frunte cu Iliescu şi Voican. Obsesiv ni se repetă că NU AU EXISTAT terorişti. Că terorişii am fost de fapt, noi. Şi mai ales că Miliţia şi Securitatea au fost două structuri 100% nevinovate. O campanie de "albire", adică, remarcată şi de cercetătorii independenţi, fără uniformă. Nu cred să fi fost vreo structură "albă" atunci, la 1989. Fiecare şi-a avut partea ei. Dar asta nu însemnă că TOŢI componenţii strucutrilor s-au mânjit de sânge în mod direct 1989, indiferent dacă vorbim de armată, miliţie sau securitate.

Întrebarea a rămas ne-elucidată şi acum. DE CE S-A TRAS? Hai că, până la plecarea efectivă a lui Ceauşescu din amiaza lui 22 decembrie, motivul a fost înăbuşirea manifestaţiilor şi ca răspuns la atacurile asupra militarilor, asupra sediilor de partid,  unităţilor militare şi ale Miliţiei şi Securităţii. Cine a tras? Toţi cei menţionaţi. Revolta trebuia înăbuşită. Socialismul trebuia să reziste şi să scape. Privilegiile claselor "privilegiate" (partid, securitate, miliţie) trebuia păstrat, nu tulburat. Indiferent de ce era în exterior. În paralel, o altă tabără, mai discretă, ştia că deja e începutul schimbării şi se comporta ca atare. Din împuşcăturile din perioada 17-22 decembrie parcă unele nu erau ca să "liniştească" prin spaimă pe românii revoltaţi sau să elimine pe cei mai "agitaţi" dintre ei, ci pentru a întărâta mai mult lumea şi a face să nus e înmoaie starea de revoltă. 

Din 22 decembrie s-a tras din cauze multiple. Au tras cei numiţi generic "terorişti" pe bună dreptate, pentru că ei au provocat starea aceea de TEROARE.  Acum existenţa lor este negată chiar oficial, deşi avem enorm de multe mărturii, chiar şi imagini, care demonstrează existenţa şi "activitatea" lor. Cine erau ei? Părerile sunt împărţite şi au evoluat odată cu trecerea timpului. Chiar atunci, în 1989, ni se spunea că erau structuri ale Securităţii care, din fidelitate faţă de Ceauşescu, nu trecuseră de partea celor liberi. Împeună cu ei erau fanatici ai regimului, posesori de armă care făceau pe partizanii urbani. La acestea se adăugau mercenarii străini speciali antrenaţi la noi pentru a-l apăra pe Ceauşescu: palestinieni, cubanezi, nord-coreeni, libieni, iranieni. Apoi, prin anii 90, a fost moda trupelor speciale şi "secrete" ca USLA, USLAC sau alte structuri acum uitate dar care ţineau, în principiu, tot de interne. Ceva mai târziu, au apărut cei de la armată, să zicem DIA, specializaţi in cercetare-diversiune. Plus agenţii ruşi veniţi cu Ladele-Lăzile ca pe moşia lui tac-so, fără a fi întrebaţi la graniţă (grănicerii fiin mutaţi de la MApN la MI, culmea). Apar şi soldaţii care trăgeau unii în alţii, conform unor ordine stupide sau doar rele venite "de sus" şi execulate ca la armată, pe nemestecate. Se mai vehiculează mitul civilului idiot beţiv şi retard care, primind arme de la armată, a tras şi el că aşa i-a venit lui pe chelie. 

În 2020 apare una dintre cele mai plauzibile opinii despre "cine a tras în noi": o anumită reţea "R", un fel de structură de rezistenţă comunistă, compusă din specialişti, militari activi şi în rezervă şi voluntari care să acţioneze prin diversiuni şi generând dezordine în rândul "inamicului": armata care l-a "trădat" pe comandantul suprem şi civilii care s-au "dat" cu revoluţia. Care ar fi acţionat la un anume semn-semnal-eveniment. 
Numai că cei reţinuţi atunci în condiţii suspecte au fost eliberaţi, la vrac, la începutul lui ianuarie 1990. Cadavrele la fel de suspecte au dispăruit fără a fi cercetate. Procesele "terorişitlor" din 1990 mai mult au acoperit decât au dezvăluit, inculpaţii fiind, oricum, ca să ne exprimăm finuţ, "nepotriviţi". DE aia au fost şi eliberaţi. 
Totuşi, cu privire la "tras", suspect a fost un aspect: s-a început IMEDIAT după ce Ceauşescu a abandonat puterea şi s-a domolit IMEDIAT după dispariţia lui fizică, prin împuşcare. La fel, ÎNAINTE de fuga lui Ceauşescu, la Bucureşti, din elicoptere, au fost lansate manifeste-fluturaşi prin care oamenii erau avertizaţi că merg pe un drum greşit, că să nu facă jocul duşmanilor României. CINE şi din ordinul cui a îndeplinit misiunea aceasta? La fel, s-a uitat complet cum, în preajma anului nou 1990, alte manifeste au apărut, sporadic, anunţând pe un ton belicos-revanşard (şi cu legătură directă cu execuţia tovarăşului) că "Crăciunul a fost al vostru, Anul Nou va fi al nostru". Nu a fost aşa, cred că era un semnal pentru "repliere" şi ruperea rândurilor, eu observând, exact în noaptea aceea, în post, cum o Dacie albă a făcut mai multe ture din oraş spre posibil o comună înspre Lugoj. 

Au mai tras, şi aici zic de perioada de după 22 decembrie, într-adevăr, militarii. Sau, na, cum spuneţi, voi, "Armata". Însă ea NU A tras PRIMA. Să nu uităm ce pe 22 decembrie, armata era trimisă în cazărmi şi la paza obictivelor, în primul rând a propriilor unităţi militare. Armamentul şi muniţia au fost predate, ele fiind re-date în primire DUPĂ ce au început băieţii isteţi să tragă.  

Numai că pe lângă "tras", au mai existat şi celelalte diversiuni, care nu au fost ale civililor beţi şi soldaţilor stupizi. Au fost simulatoarele de foc, care au indus în eroare pe mulţi. Au fost dezinformările de pe liniile de comunicaţii militare, cu privire la atacuri iminente şi teroriste, de la desanturi paraşutate sau debarcate din elicoptere la coloane de blindate, trenuri pline, trăgători pe jos sau simple maşini Dacia 1310 care vor lansa un atac iminent asupra unui obiectiv: oraş, gară, spital, baraj, aeroport, hidrocentrală, staţie de gaz sau de apă. În plus, ecranele radarelor arătau ţinte aeriene şi navale. Asupra cărora s-a tras, negăsindu-se decât, în cel mai fericit caz, nişte simulatoare (fragmente de baloane) despre care iar s-a uitat. 
Au mai existat şi super-zvonurile lansate chiar de la televiziune şi radio. Cine le-a conceput? (Că cine le-a transmis, ştie o ţară întreagă). Cine îi informa pe cei care spuenau că "suntem informaţi că"? Ei, aici nu e vorba doar de soldăţelul ceu zăpăcit şi civilul cel mucit. 

A fost revoluţie sau "a fost degeaba" că era aranjat?

O altă strâmbă enormă emisă de fabrica de ceaţă care a funcţionat încă din vremea lui 1989 spune că de fapt poporul nu a făcut nimic. A fost manipulat (ca de obicei). Manipulat să iasă în stradă, manipulat să sară la beragată, manipulat să apere revoluţia alături de armată, manipulat ca să legitimeze noua putere a lui Iliescu "omul ruşilor". Adică meritul lui e minim spre zero. Lovitură de stat, jocul serviciilor secrete străine ("agenturili"), jocul puterilor străine. Totuşi, în România a fost cea mai sânegroasă trecere de la comunism la… (hai să-i zicem) capitalism. Să fi fost doar un aranjament sângeros, spre deosebire de revoluţiile de catifea din celelalte ţări "vecine şi prietene"? De ce asta? Care era logica? 

Logica era că, deşi s-a putut face o schimbare în ton cu moda vremii, cu ceva ieşiri pe stradă, hauhauri civice, rezoluţii care desfiinţau ideea de partid conducător unic şi demisii de lideri comunişti chiar carismatici, la români NU A FOST AŞA. Ultima speranţă care ar fi fost, retragerea lui Ceauşescu la Congresul al XIV-lea, nu s-a petrecut. Ceea ce uită analiştii şi experţii de net, ca şi tovarăşii gradu' care publică pe ici pe colo sau au păreri în interviuri, e că noi, românii, chiar ne săturasem. Vedeam că în jurul nostru se schimbă ceva. Vedeem cum se duce-n mă-sa socialismul ăla biruitor în alte locuri, iar la noi nu se mişca NIMIC. Aceeaşi sărăcie. Aceleaşi magazine goale. Acelaşi frig în case. Aceleaşi cozi. Aceleaşi restricţii de circulaţie. Acelaşi program idiot la televizor. Am aşteptat că după ce "toaşul" Ceauşescu a anunţat pompos că ne-am achitat toate datoriile externe, să se mişte ceva, cât de mic, să putem spune că va fi mai puţin rău decât este. NU. Nu s-a petrecut nimic. Şi asta ne-a supărat foarte tare. Şi aşteptam, mai rămânea doar o scânteie, o cheie care să mişte în contact, pentru ca noi să bubuim. Sau măcar o parte din noi, nu cei care adorau cozile, care spuneau că "încă e bine", şi că "să ne vedem de treabă".  
Că scânteia aceea a fost a altora, sau cu ajutor din afară, nu neagă nimeni. Că există dovezi care demonstrează asta, asta iar nu o neagă nimeni. Mai ţineţi minte lozincile scrise cu acelaşi "scris", şi corp d eliteră, multe dintre ele rezistând şi acum, chiar dacă acoperite de hidroizolaţia blocurilor, (ca în Terezian, pe Lungă), care spuneau "JOS CEAOŞESCU", apoi corectat peste, mai puternic, cu "CEAUŞESCU". Nu cred să fi existat român care so nu ştie cum se scrie numele "multiubitului şi stimatului". La fel, nu cred că Laszlo Tokes era aşa de popular printre români încât să aducă valuri de solidaritate subită. Evacuarea lui Tokes a fost doar motivul. Putea fi altceva. Putea fi alt eveniment din acesta mai "tăios". Un scandal la o coadă, o aletrcaţie cu un miliţian, o coadă care să o ia pe ulei că "nu mai avem". 
Dar de ieşit împotriva lui Ceauşescu, a ieşit lumea. Lumea a luat cu asalt judeţenele şi orăşeneştile de partid. Lumea a fost bătută de miliţie, împuşcată de securitate şi armată (şi miliţie), lumea a fost arestată şi bătută. Muncitorii au intrat în grevă, ca niciodată până atunci. Deci A FOST REVOLUŢIE. Nu făcătură. De aia şi sunt toţi porniţi împotriva ei, pentru că poporul le-a tulburat aranjamentele şi a fost nevoie de muncă multă pentru a le rearanja. Moartea, sau, na, "sinuciderea" lui Vasile Milea a separat complet o mare parte din armată de corpul susţinătorilor lui Ceauşescu, deci era clar că omul nu mai avea sprijin decât în rândul (unei părţi a) structurilor credincioase şi al anumitor fanatici. Chiar şi faptul că din 22 decembrie s-a impus Frontul PESTE structurile de conducere – forumurile democratice – organizate de către revoluţionari, dovedeşte că nu a fost nimic planificat, (apărea direct FSN-ul încă din 20, de la Timişoara) sau că o fi fost dar noi le-am stricat ciorba, de aia s-au răzbunat aşa urât după aceea pe noi. 

Şi toate şmecheriile, şi cele de dinainte şi cele de după, şi faptele celor care au tras sau au şmecherit, şi mişculaţiile de culise, trebuiau acoperite cu orice, de la aur la rahat, tot mai adânc, cu tot mai multe scenarii de tipul "jumătate de adevăr", ca să ai reacţia indiferentă de acum a populimii.  
Evident că cineva îmbâcsit de idei de tipul "nu a fost nimic", "au ieşit/murit degeaba", "totul a fost aranjat din afară", "loviluţie", "ne pare rău că am ieşit", nu mai are spiritul acela de revoltă, şi poţi să faci ce vrei din el, că a devenit din om, oaie. Exact ca în pandemie, când era plin de fideli ai autorităţilor care cereau direct sau nu moartea "nesupuşilor".

Morţile uneori ciudate de imediat după 22 decembrie.

Interesant cum o revoluţie, nu-i aşa, curată, cu o conducere pură, nouă, cinstită, ne-legată de vechile valori, cu oameni tot unul şi unul, a reuşit două lucruri. Primul, să nu găsească niciun vinovat cum să zic, coerent, cu greutate, pentru morţile de dinainte şi DE DUPĂ 1989. Au fost acele pomenite deja aşa-zise procese din anii '90, care am impresia că mai mult au acoperit decât au descoperit fapte. Teroriştii şi alţii care au tras, care nu au murit, au scăpat bine mersi, şi acum o duc şi mai bine mersi. Cei implicaţi mai adânc în evenimente, trăiesc şi ei bine mersi şi tac vehement. Dar mulţi au murit. Aşa de natural şi normal au murit încît avem liste întregi, publicate prin presă, cu morţi "naturale" şi "accidente" dar clasate ca "suspecte", petrecute în zona aceasta mai periculoasă. Ia să vedem. 

Generalul Vasile Milea, "sinucis" pentru că nu a mai putut suporta povara "trădării". Chiar dacă au fost mari îndoieli cu privire la acest act, nimeni nu a mai fost curios să investigheze "sinuciderea" ministrului Apărării. Era mai bun mort. Acum, cetele de leftişti şi hashtagişti, unii chiar cu mare pedigree media, în fac "Trădător". Exact cum l-a făcut şi Ceauşescu. Ce naşte ideologic din pisică, tot cu şoarecii are treabă. 

Generalii de miliţie Nuţă şi Mihalea, pe numele întreg Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea, implicaţi în reprimarea şi în "dispensarea" de cadavrele celor ucişi la Timişoara. Victime ale diversiunii cu elicopterele teroriste şi a ordinului de tipul "tot ce zboară se doboară". Elicopterul care îi ducea de la Deva la Bucureşti (elicopter "sibian", de la fosta unitate de elicoptere) este deviat de la traiectorie (prin ordin de la Bucureşti) exact ca să pice sub focul "antiterorist". Elicopoterul e făcut praf, toţi din el mor.
Colonelul USLA Gheorghe Trosca, împuşcat "din confuzie", alături de alţi militari, în coloana de ABI-uri "teroristă" anihilată pe 23 decembrie 1989. 
Generalul Marin Ceauşescu, fratele lui Nicolae, şef al reprezentanţei economice a României la Viena, cunoscător al conturilor lui Ceauşescu din Elveţia. S-a sinucis (?) abia pe 28 decembrie, prin spânzurare, în subsolul Ambasadei României din Viena. "În condiţii suspecte" care nu au mai interesat pe nimeni după aceea.
Dspre sinuciderea magistratului militar Gică Popa, am amintit data trecută.
Generalul de securitate Emil Macri, moare "de inimă", în detenţie, la Jilava, ca inculpat în procesul de la Timişoara. La un moment dat, padadoxa, în proces, el voia să vorbească, dar i s-a cerut să tacă. Aşa a tăcut definitiv. 
Colonelul Gheorghe Ardeleanu, şef al USLA, moare… accidental în 1993, în timp ce… stropea cartofi, intoxicat cu insecticid. Sunt curios câţi au miurit intoxicaţi pentru că stropeau cartofi. 
Vasile Maluţan, fost pilot al elicpoterului lui Ceauşescu, un meseriaş excepţional, moare într-un…. accident de elicopter, în 1995,  în timp ce…stropea via. 
  
De morţi naturale, dar cu ceva bănuieli mai vechi sau mai noi, au mai murit: generalul Ştefan Guşă, unul dintre oamenii pe care îi consider "limpezi" ai Armatei din acea perioadă. El a refuzat "ajutorul" ruşilor, şi a cerut FSN să facă apel ca oamenii să plece de pe străzi pentru a lăsa ca armata să vâneze teroriştii. A fost refuzat. Moare în 1994 de cancer osos; generalul Nicolae Militaru, un alt om-cheie al lui 1989, "conspirator" anticeauşist mai vechi, căruia se pare că i s-a pus în cârcă o falsă colaborare cu ruşii, moare natural, dar de "cancer galopant"; generalul Dumitru Puiu, fost comandant al Aeroprotului Otopeni, a avut o soartă mai ciudată, el fiind parţial şi victima unei teorii a conspiraţiei lansată în presă acum ceva ani. Se spunea despre el că apăruse pe 24 decembrie la televizor spunând că are casete video înregistrate cu privire la masacrul de la Otopeni (o altă reuşită a diversiunii comise, normal, de soldaţi proşti şi civili beţi, nu?). Din acea zi se spune că a dispărut, fiind găsit hoinărind prin Timişoara, de unde a fost luat şi internat la un spital de psihiatrie. Alte surse infirmă o parte din ipoteză. Ele susţin că Puiu era OK, a cerut în ianuarie 1990 trecerea în rezervă şi că abia în februarie este internat la spitalul de psihiatrie, de unde se pare că evadează şi dispare; fosdul şef al DIE, geenralul Doicaru, care era şi consilier al lui Gelu Voican Voiculescu, moare "sinucis" prin împuşcare la o partidă de vânătoare, în februarie 1990; Stelian Pintelie, fostul şef al unităţii speciale de transmisiuni a Securităţii şi cel care s-a ocupat de comunicaţiile dintre diversele structuri din vremea Revoluţiei, a murit şi el natural, în 2002 dar există bănuieli în presă. Alţii: generalul Gheorghe Voinea, implicat în acţiunile armatei la Bucureşti din noaptea lui 21 spre 22 şi spune-se, cunoscător al contextelor "sinuciderii" lui Milea, este găsit la începutul anilor '90 mort, în biroul său; Ion Bunoaica, fost şef al trupelor de securitate de la Timişoara din vremea revoluţiei, moare într-un accident de elicopter în 1995. 

Se mai adaugă aici trei jurnalişti străini. Faimosul Jean-Louis Calderon, călcat de un tanc, dar cu bănuieli că ar fi fost împuşcat înainte. Belgianul Danny Huwe, reporter împuşcat în cap (interesant, iar în cap…) de un grănicer care l-a "confundat" cu un… terorist (???). Şi mai ales britanicul Ian Perry, doborât pe 28 decembrie 1989, în avionul An-24 care mergea la Belgrad să aducă sânge. Perry transporta cu el multe înregistrări video făcute de reporterii străini în timpul Revoluţiei. Deci avionul acela trebuia să cadă. Şi a căzut. Şi a rămas aşa, senin şi căzut, pe post de "misterele revoluţiei" 

Nici unii revoluţionari nu au trecut OK pragul dintre noul comunism şi capitalismul iliescian al comuniştilor de eşalon II. Chiar dacă destui au prins trenul politic ce te face jupân, devenind uneori colegi de partid taman cu adversarii lor împotriva cărora au ieşit în 1989. Dar a meritat, au avut funcţii, faimă, să tot ieşi la revoluţie. Mă refer aici la cei care NU au câştigat după 1990. Ci dimpotrivă. Dezolaţi de ce a urmat după, tracasaţi de noua conducere şi noile conduceri, ba chiar hărţuiţi de foştii colegi – "ei pentru asta ai ieşit?", "din cauza VOASTRĂ o ducem noi acum cum o ducem", învinuiţi, dezbinaţi în clanuri şi familiuţe, în  "revoluţionarii lui" ĂLA, revoluţionarii lui "ĂLALALT", cu rândurile îngroşate cu cu unii ajunşi revoluţionari deşi au văzut revoluţia cu berea sub nas sau au ieşit la revoluţie abia după ce a picat bine Ceauşescu, discreditaţi de memorialistica din zona ex-securitate-miliţie, chiar hărţuiţi la propriu dacă ştiau sau văzuseră prea multe. Ei bine, nu puţini au cedat, au clacat. Călin Nemeş, unul din simbolurile revoluţiei clujene, se sinucide în 1993, dar moartea sa încă dă de bănuit. Alţii devin nevrotici, alţii o dau în ezoterisme, alţii scurt, chiar au probleme psihice. De ce şi de la ce?  

Răzbunarea tovarăşilor

Tot ce a continuat în România în perioada de libertate de după Revoluţie poate fi clasat liniştit la categoria "răzbunarea tovarăşilor". După câteva luni în care au stat cuminţi şi în care pe stâlpii din Sibiu apăreau fluturaşi cu "Activişti! Securişti! Mina vă aşteaptă!", în care cei care erau cosideraţi spaima fabricilor erau doar miere şi gem pe lângă muncitorii pe care până ieri îi terorizau şi dispreţuiau, tovarăşii au revenit. Deveniseră experţii indispensabili care lipseau României. "Alţii nu avem, ce să facem?", Ei cunoşteau, ei aveau studiile, pregătirea şi experienţa necesară, "chiar dacă". Aşa că te trezeai iar în funcţii de conducere cu cei pe care i-ai dat jos la revoluţie, sub motivul că "vă dau bă pe toţi afară, dar ăsta rămâne"
Apăruse pericolul Vestului, care distrugea România semi-socialistă. Vestul aducea înapoi moşierii care luau înapoi pământurile ţăranilor. Vestul aducea nişte indivizi care nu au mâncat salam cu soia ca şi cu noi şi care nu spouneau "ăăăăă" la întrebarea aceea cu "Ce aţi făcut în ultimii cinci ani?". Vestul aducea patroniic are luau ga'fabricile muncitlrilor şi îi aruncau în şomaj, că "ce ne trebuie nouă capitalism?" Magazinele continuă să rămână goale, unele vânzând, ca la Sibiu, ajutoare primite din Occident (mai ştiţi uleiul acela în cutii de conserve înalte?). Agricultura este abandonată complet, CAP-urile devalizate, ca şi instalaţiile de irigaţii. Industria, care FUNCŢIONA, se decide (Petre Roman) că e un "morman de fiare vechi", iar cei ajunşi la conducerea fabricilor muncesc din greu pentru a le distruge. "Aţi vrut capitalism, asta aveţi", spuneau tovarăşii, rânjind din fotoliile în care au fost re-puşi. Era normal să te răzbuni pe muncitori, câtă vreme ei au ieşit în stradă împotriva comunismului şi a ta personal. Noul Front adună rezervele de cadre în aşa fel încât "FSN egal PCR" devine o realitate, nu doar o lozincă. Iliescu şi ai lui îşi consolidează puterea prin orice metode, mai ales prin minciuni comode şi digerabile despre partidele de opoziţie, care "vând ţara pe dolari/forinţi". Tovarăşii rămân la putere şi devin, unii, chiar opoziţie la putere. Tovarăşii activişti devin domnii funcţionari din structurile de conducere. Tovii directori sau şefid e secţii devin ditamai domnii manageri sau chiar domnii patroni care fac exacu ce au spus ei că fac patronii capitalişti dacă pun mâna pe fabrici: le închid şi aruncă oamenii afară. Cei înfieraţi în filmul de succes "Secretul lui Bachus" sunt viitorii patroni iar fiii lor sunt actualii "antreprenori" şi "reprezentanţi ai societăţii civile". Tot ei, tovarăşii, fac copii care sunt copii de tovarăşi care, la rândul lor, vor prelua şi ei puterea devenind democraţi, europeni, civici, verzi… Că cine avea bani să-i plimbe la studii prin străinătate? Invăţătorul? Strungarul? Vânzătoarea la alimentara? Cei care s-au aşteptat la un Nurnberg al comunismului în România au primit una peste bot. Toşi au fost curaţi, toţi au suferit, ce ştiţi voi… România devine occidentală, în sensul că din 1990 încoace se trăieşte într-o continuă scumpire. Oricât de dictator a fost, Ceauşescu a lăsat o ţară cu datorii externe zero ş o economie care, aranjată la timp, ar fi fost bună de produs lucruri, chiar şi pe plan intern. 
Dar tovarăşii au vrut totul praf şi pulbere şi au muncit la asta. "Ăsta e capitalismul" spuneau superior, când trimeteau mii de muncitori în şomaj, din cauză că "asta e nu mai merge" de la nivelul  de proaspăt îmbogăţiţi tocmai din acel "nu mai merge". Lor le-a mers. Cei care au făcut revoluţia au fost înşelaţi tocmai de cei pe care i-au pus, indirect, în frunte. "La vremuri noi, tot noi". România este ţara unde puterea şi Opoziţia se trag din din acelaţi Front.
 
La cum e acum, răzbunarea tovarăşilor a funcţionat perfect. Nici fabricile de unde au ieşit muncitorii pe 21 nu mai există, au fost demolate, au devenit "imobiliare" şi malluri, plăcile memoriale dispar la renovări, monumentele unde s-a adunat lumea atunci la '89 sunt înlocuite, urmele de gloanţe sunt tencuite sau hidroizolate, inscripţiile şterse, memoria celor care au murit e tot mai mică-scurtă, memoria celor care au trăit e tot mai bagă şi mai sictirită. În plus, apare teoria că "înainte era mai bine", iar Ceauşescu este tratat ca "cel care a făcut o ţară", cel mai mare conducător al României, un adevărat patriot şi iubitor de popor. Dincolo de dispreţul noilor comunişti woke faţă de comuniştii vechi proletari, întrebarea ar fi: cum a ajuns România în aşa hal încât să regreţi o dictatură? Cine e responsabil de asta?
Iar dacă răzbunarea tovarăşilor a fost să rămână tot ei la putere şi să distrugă toate idealurile revoluţiei, răzbunarea noastră e să nu uităm, să nu-i uităm şi să ne reamintim. Aia e.