Da, ştiu, în fiecare an scriu despre cum unii oameni aleg să scape de gălăgia dintre ani, între zidurile bisericilor. Nu sunt mulţi, raportat la numărul de locuitori ai oraşului (şi chiar ai ţării) care preferă aşa ceva în loc de tradiţionalul Revelion afară, în pieţele centrale, ca la americani (suntem cea mai tare naţie la copiat obicieuri), în restaurante, la mesele cu meniul oferit (şi plătit), în destinaţii turistice de sezon sau, pentru cine îşi permite, în "locaţii" exotice unde se ştie despre iarnă doar din documentare şi din poze sau, observ tot mai rar asta, împreună cu prietenii, la unul dintre ei acasă. 

Fiecare alege ceea ce i se potriveşte mai bine. După cum îi este firea şi trăirea interioară. Aşa, unii aleg să plece din Lumea Gălăgiei care se dezlănţuie în noaptea dintre ani, într-o lume mai liniştită, mai calmă, chiar necesară: cea liniştită, cea din biserici. Da, ştiu, nu e distracţia la maximum, nu e nebunie, nu sunt becuri multicolore, nici proiecţii laser. Nici nu bubui petarde nici nu destupi "tradiţionala" şampanie, nici nu răcneşti numărătoarea inversă de la miezul nopţii. Dar a fost, este şi va fi o opţiune pentru mulţi, chiar dacă parcă nu mai sunt aşa de mulţi. Ispita exteriorului este maximă.

În biserică poţi remarca cel mai bine atunci, în noaptea Anului Nou, contrastul dintre haosul "normalului" de afară şi pacea din interior. Interiorul bisericii şi interiorul tău. Contrastul dintre rugăciunea rostită şi simţită cu blândeţe şi bubuiala petardelor aruncate, cu ură şi la mişto, chiar la intrarea în biserică. Aruncate degeaba, ele neputând să tulbure ceea ce se petrece în interior, decât ca nivel de zgomot de fond, dar asta nu o ştiuc ei de afară. 
În biserică, de Anul Nou, vin cei care nu cred că de Crăciun celebrăm un moş corpolent care se exprimă onomatopeic ("hohoho") şi nişte reni, ci Naşterea Domnului şi nici de Paşti un pe simpatic dar totuşi impersonal "iepuraş", ci Învierea Domnului. În biserică de Anul Nou, vin tineri, maturi, oameni în vârstă, bărbaţi, femei şi copii. Vin să sărbătorească împreună trecerea de la anul vechi la Anul Nou, în alt fel decât cel "standard". Ca să ştii şi să simţi exact ce e acolo trebuie să fii prezent, atunci. Că rpea mulţi "experţi" au părerid espre biserică doar trecând pe trotuar, pe lângă ea. 

Ce să spui despre slujba trecerii dintre ani de la biserică? Nu e nimic nou sau "inedit" faţă de anii trecuţi şi ce am scris atunci. Slujba de binecuvântare a Noului An este oficiată în biserici (inclusiv în Catedrala Mitropoltană) între orele 23:30 şi 00:30. Eu aleg biserica din cartier, cea de pe Mihai Viteazu, cu hramurile Înălţării Domnului şi Sfîntului Ierarh Nicolae. S-a citit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rostirea rugăciunea de mulţumire, rugăciunra de intrare în Noul An. 
Slujba a fosi oficiată de către preoţii parohi Vasile Popa, Cristinel Husarciuc şi Nicolae Bobeş şi, iar la final, s-a cântat "La mulţi ani" preotului Vasile Popa, cu prilejul zilei onomastice. De fapt a fost un "schimb" de "la mulţi ani": credincioşii au urat preotului iar preoţii urându-le credincioşilor. Apoi, lumea s-a dus pe la casele sale, pentru a continua sau începe petrecerea cea "lumească".

La ieşirea din biserică, mirosea peste tot a praf de puşcă iar oraşul era învăluit în fum. De la balcoane, mai aruncau bubuitori pe trotuare, pe unde trecea lumea.