Articol
Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, organizează, luni, 9 mai, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar, o serie de manifestări dedicate Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene. Activităţile debutează la ora 09.50 cu un program artistic susţinut de Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi continuă, la ora 10.00, cu ceremonia militară în cadrul căreia va fi oficiată slujba religioasă de cinstire a memoriei eroilor neamului şi vor fi depuse coroane şi jerbe de flori. Ceremonia se va încheia cu defilarea gărzii de onoare. Totodată, cu această ocazie, poate fi vizitată, în perioada 9 – 13 mai, expoziţia foto-documentară dedicată Zilei Independenţei de Stat a României şi Zilei Uniunii Europene, expusă în cadrul Cercului Militar Sibiu.