24 martie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

Aproape 60 de clădiri emblematice din România vor fi iluminate, pe 24 martie, în roșu, culoarea simbol a luptei împotriva tuberculozei. Împreună cu autorități locale și județene şi instituţii din 28 de județe, Parteneriatul Stop TB România se alătură eforturilor mondiale de conștientizare a populației cu privire la tuberculoză, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sloganul campaniei de informare și conștientizare este #RespirăSănătos

#RespirăSănătos înseamnă prevenire, identificarea simptomelor relevante şi diagnosticare în cel mai scurt timp şi tratament corect, continuu şi de calitate, până la vindecare. Înseamnă servicii de suport în comunitate şi susţinere financiară prin alocaţie de hrană pe toată perioada tratamentului pentru pacienţii cu tuberculoză.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

#RespirăSănătos  înseamnă şi aşezarea pacientului în centrul sistemului de sănătate şi tratarea acestuia ca un întreg, nu ca o singură afecţiune. De aceea, anul acesta dorim să readucem în spaţiul public discuţia despre tuberculoză şi tulburări mintale, afecţiuni stigmatizante care, de cele mai multe ori, se întâlnesc şi se potenţează.

Astfel, pe data de 23 martie, începând cu ora 11:00,  are loc evenimentul online ”Tuberculoza și sănătatea mintală”, transmis live pe pagina de Facebook a Parteneriatului Stop TB Romania  (https://www.facebook.com/ParteneriatulStopTB).

Împreună cu medici pneumologi, specialişti în sănătate mintală şi organizaţii ale societăţii civile care lucrează cu persoane afectate sau la risc de tuberculoză, vom încerca să punem pe agenda autorităţilor din sănătate necesitatea ca pachetul de servicii pentru tuberculoză să includă şi servicii pentru sănătate mintală.

Campania dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei face parte din activitățile Proiectului “Implicare civică pentru o sănătate mai bună a comunităţii” derulat de Fundația Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român în parteneriat cu Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a crește implicarea civică și capacitatea de participare la luarea deciziilor a persoanelor afectate sau la risc de TBC și/sau HIV prin intermediul Parteneriatului STOP TB România, astfel încât politicile publice propuse și implementate la nivel central și local în comunități să țină cont de vocea acestor cetățeni, urmând principiul „Nimic pentru noi fără noi”.

 

Pe 24 martie, aproape 60 de clădiri sau obiective reprezentative din 28 de judeţe vor fi iluminate în roșu, ca urmare a răspunsului pozitiv al autorităților locale și județene la invitația Parteneriatului Stop TB.

În municipiul nostru vor participa: Clădirea Primăriei Municipiului Sibiu, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Cinegetic „August von Spiess”, precum şi Clădirea Consiliului Județean Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Cindrelul-Junii” Sibiu.

 

Cu toate progresele înregistrate în ultimii 20 de ani, România încă este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de cazuri noi și recidive de tuberculoză înregistrate anual. Ultimul raport publicat în 2022 de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) si Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a plasat România între cele 18 state cu prioritate ridicată pentru lupta împotriva tuberculozei din Regiunea OMS Europa şi pe locul 6 ca număr absolut de cazuri anuale (după Federaţia Rusă, Ucraina, Uzbekistan, Turcia şi Kazakhstan).

Un sfert din populația lumii e infectată cu bacilul tuberculozei, conform estimărilor OMS. 10 milioane de persoane se îmbolnăvesc în fiecare an şi 1,5 milioane de persoane  mor din cauza acestei boli. Pandemia COVID-19 a a avut un impact negativ puternic asupra programelor naţionale de diagnostic şi tratament al tuberculozei. În 2020, România a înregistrat una dintre cele mai drastice scăderi a numărului de cazuri din Regiunea OMS Europa (cu 35% mai puţine cazuri diagnosticate faţă de 2019). Aceasta se traduce în 2022 în creşterea numărului de cazuri grave de tuberculoză diagnosticate.

Pentru mai multe informații despre tuberculoză, puteți descărca online gratuit aplicația OneImpact România, disponibilă în Google Play Store și în Apple App Store, dezvoltată de Fundația Romanian Angel Appeal prin Fondul Global de Luptă Împotriva HIV, Tuberculozei și Malariei.

Parteneriatul StopTB România (https://stop-tb.ro/) este format din organizaţii neguvernamentale şi organizaţii studenţeşti care promovează  drepturile omului şi drepturile persoanelor la risc sau afectate de tuberculoză şi/sau HIV/SIDA în România,  care desfăşoară intervenţii, proiecte sau programe în domeniul prevenirii şi controlului celor două infecţii şi  îmbunătăţesc viaţa persoanelor afectate de acestea.

 

20 martie 2023 la 12:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit