22 de medalii pentru înotătorii sibieni la ultima verificare înaintea Campionatelor Naționale, la ”Cupa Banatul”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clubul Sportiv Școlar Sibiu a fost prezent, cu un lot numeros, de 50 de sportivi, la ”Cupa Banatul”, competiție desfășurată sâmbătă, 8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Reșița. Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă, peste 450 de sportivi de la 12 cluburi din zona Ardealului cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, fiind un bun prilej de testare înaintea Campionatelor Naționale de la finalul acestui an.

Bilanțul sportivilor pregătiți de Raluca Răulea, Mirela Paulescu și Bogdan Rău a fost de 22 de medalii, dintre care 5 de aur, 9 de argint și 8 de bronz, CSȘ Sibiu clasându-se pe locul al șaselea în clasamentul general.

”Dorim sa mulțumim și pe această cale clubului și părinților pentru susținerea materială. De asemenea, Academiei Forțelor Terestre pentru punerea la dispoziție a bazei de pregătire, fără de care aceste  performanțe nu ar fi putut fi realizate. A fost un concurs de verificare desfășurat înaintea Campionatelor Naționale. Pentru noi, a fost o competiție reușită, în cazul tuturor sportivilor noștri observându-se o îmbunătățire a performanțelor și asta datorită faptului că avem unde ne pregăti, iar condițiile de antrenamente sunt foarte bune”, a declarat prof. Raluca Răulea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori vor avea loc la Otopeni în perioada 14-17 noiembrie.

Pe 23 și 24 noiembrie, la Reșița vor avea loc Campionatele Naționale de poliatlon, copii, 10 ani, iar în perioada 4-6 decembrie sunt programate Campionatele Naționale de poliatlon rezervate copiilor cu vârsta de 11 ani, la Bacău.

Ultima competiție, Campionatele Naționale de cadeți, se vor desfășura la Miercurea Ciuc, în perioada 13-15 decembrie.

Autor
11 noiembrie 2024 la 15:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Etapa oaspeților în Liga a IV-a Sibiu. Agnita a făcut scor la Copșa Mică, într-un meci cu 20 de goluri!
Ocupanta locului secund s-a impus cu 18-2, după ce la pauză aonducea cu 12-1. AFC Agnita rămâne la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cosmin Bucuroiu și maseurul Ovidiu Vaida, suspendați două etape după incidentele de la meciul Chindia – CSC Șelimbăr
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a dictat, la mijlocul săptămânii, sancțiunile după incidentele de...
Actualitate
2 min de citit