La 700 de ani de atestare documentară a localității Șelimbăr, semnalăm păstrarea în Arhivele Naţionale Sibiu a articolului „Troiţa pe movila lui Mihai Viteazul”(decupat din „Universul” – 19 noiembrie 1925): «Sibiu, 15 Noembrie. Cu mare fast, s’a făcut astăzi sfinţirea unei troiţe pe movila lui Mihai Viteazul la Şelimbăr, în amintirea eroilor căzuţi în luptele pentru desrobirea neamului în anul 1599, când Voevodul Mihai a câştigat strălucita biruinţă contra principelui ungur Andrei Batori.

La solemnitate au luat parte şi dnii miniştri Al. Constantinescu şi Lapedatu.

Dimineaţa, la orele 8 s’a oficiat un serviciu divin în Catedrala ortodoxă din Sibiu, de unde la orele 10,30 s’a format un impozant cortegiu care a pornit la movilă, 3 jum. km departe de Sibiu. La orele 11 se găsesc adunate în jurul movilei dela Şelimbăr toate trupele din garnizoană cu drapel şi muzică, precum şi toate liceele, şcolile uniunei de meseriaşi, etc., iar la orele 11,30 sosesc d-nii miniştri Constantinescu şi Lapedatu însoţiţi de I.P.S.S. Mitropolitul N. Bălan al Ardealului, general Cihoschi, comand. Corp 7 arm., d. Boiu, prefectul judeţului şi reprezentanţii autorităţilor civile şi militare.

Cuvântarea mitropolitului Bălan. I.P.S.S. Mitroplitul, înconjurat de un numeros cler, oficiază slujba pentru odihna sufletelor eroilor morţi în luptele de la 1599, înmormântaţi sub această glie, deasupra căreia s’a ridicat această troiţă, de către asociaţiunea „Astra” cu concursul Soc. mormintele eroilor. După terminarea serviciului divin I.P.S.S. a rostit o cuvântare, prin care, pornind de la ideia înrădăcinată în popor că odihnă n’are un trup care este îmbucătăţit, ajunge la constatarea că Mihai poate dormi acum liniştit: într’o ţară îi zace craniul la mănăstirea Dealului şi trupul la Turda. Aduce elogii eroului martir şi arată cum exproprierea de astăzi pe seama ţăranilor pe cari a încercat şi Mihai să-i împroprietărească atunci, este un fapt împlinit. Mulţumeşte d-lor miniştri că au onorat cu prezenţa lor solemnitatea.

Discursul d-lui ministru al domeniilor. Dl. ministru Al. Constantinescu, luând apoi cuvântul, spune: „Rareori mi-a fost dat să iau parte cu atâta emoţiune şi înălţătoare bucurie sufletească şi la puţine prilejuri am simţit atâta mândrie naţională, ca la această adunare, la care ne chiamă amintirile cele mai scumpe ale poporului nostru şi ale trecutului lui. De pretutindeni ne-a adunat aci, împrejurul acestei troiţe nepieritoare, impulsiunea fără de şovăire şi fără răgaz a simţirilor patriotice. Domnilor, pe această câmpie a Şelimbărului, în ziua de 28 octombrie 1599, Mihai Viteazul a frânt oştile lui Andrei Batori. Şelimbărul, este poarta pe care Mihai Viteazul, voevodul Ţării româneşti a deschis-o cu biruinţa sa şi ostaşilor lui, pentru înfăptuirea idealului nostru de unitate naţională. Aici, pe această brazdă, a sângerat prima oştire românească, ce mergea, călăuzită de înalta năzuinţă a marelui Voevod, să cucerească ţara Ardealului pentru el şi pentru Români, şi tot aici acest mare prinţ al creştinătăţii. Craiul Mihai, a frânt zăgazul vrăjmaşilor, cari unelteau în umbra semi-lunei ce avea să se suie până sub zidurile Vienei. Apărător al datinei strămoşeşti şi al ortodoxiei române, credinţă unică a neamului întreg de atunci, Mihai Viteazul, după strălucita izbândă de la Călugăreni, nu era numai Voevodul Ţării româneşti, care apăra de năvălirea păgână a Turcilor, pământul ţării noastre, ci astfel cum cugetul lui înţelegea, era acel prinţ al creştinătăţii, ce frânge oştirile sultanului cu tunurile triumfătoare înfipte în zidurile cetăţii din Buda. Când sceptrul lui eroic a adăpostit mare parte din pământul tuturor Românilor, înfăptuind idealul unirei naţionale, biruinţa lui a fost biruinţa tuturor creştinilor şi toţi creştinii se bucură pomenind numele lui Mihai Voevodul Domn a toată Ţara românească, al ţării Ardealului şi al Moldovei. Iată de ce această brazdă a Şelimbărului, plămădită cu atâta substanţă eroică şi cu atâta credinţă naţională şi strămoşească, glăsueşte şi ne aprinde inimile cu cea mai sfântă văpaie. Iar astăzi, când după fericita sărbătorire a împroprietăririi ce ne a fost dat să înfăptuim acum doi ani, această brazdă însăş este în stăpânirea ţăranului român, simţim pogorînd asupra noastră binecuvântarea durerilor trecutului şi încununarea voinţei vitejilor biruitori de la Şelimbăr, cari luptau ca acest pământ să fie al Românilor şi numai al Românilor. Săvârşirea împroprietăririi pe această câmpie, înfăptueşte cea mai scumpă din năzuinţele Voevodului Mihai şi a oştirilor lui, scris cu sânge, cu credinţă şi cu durere şi reîmprospătată aici cu sângele ostaşilor români în toamna anului 1916. Asasinatul de la Turda din 1601, care stinge, cu viaţa marelui voevod, şi gloria stăpânirii româneşti în această ţară a Ardealului, se înfrăţeşte cu roada însângerată a mucenicilor Horia, Cloşca şi Crişan şi cu nebunia dureroasă, dar strălucitoare de mândrie a lui Avram Iancu, având asupra mincinoasei hlamide împărăteşti din Viena, pata ruşinoasă a sângelui nevinovat ce nu piere. Dar dreptatea popoarelor şi-a sunat ceasul în 1916 şi de pe crestele Carpaţilor, într’un avînt înălţător spre fraţii din Ardeal a apărut ostaşul român, condus de înţeleptul şi marele nostru Rege.

În pieptul lui clocotea avântul arcaşilor de la Şelimbăr, în sângele lui se frământau durerile martirilor neamului întreg, în sclipirea ochilor lui strălucea năzuinţa vitejilor lui Mihai, iar în văzduh sus, în tăriile cerului, de acolo unde coboară lumina şi dreptatea, se rotea pajura triumfătoare, simbolul biruinţei româneşti care a pus pe capul celui de al II-lea Rege al României mici, Coroana Primului Rege al României mari. Pe drumul croit de Mihai Viteazul în câmpia Şelimbărului, s’a avântat izbânda, a înfrânt vrăjmaşul şi s’a înfipt România Mare”.* Mai vorbesc d-nii generali G.Dragu, dr. G.Preda, vicepreşedinte al asoc. „Astra”, prefect Boiu, iar d. Bucuţă din partea fundaţiei „Principele Carol”. A urmat defilarea trupelor şi şcolilor în ordinea următoare: Grupul de cercetaşi din Sibiu, liceul „Gh. Lazăr”, ofiţerii din garnizoană şi trupă, elevii şcoalei militare de infanterie No. 2 şi restul trupelor din garnizoana Sibiu. La orele 12 jum. asistenţii s’au înapoiat la Sibiu, întrunindu-se la o masă comună în sala restaurantului Bulevard. La banchet au luat cuvântul I.P.S.S. Mitropolitul Niculae, d. ministru Constantinescu şi d.dr.Gh. Preda, cari, după ce au relevat importanţa actului săvârşit, au toastat pentru guvern şi întreaga dinastie. La orele 4 a urmat un festival în sala teatrului orăşenesc unde, Reuniunea de muzică corală Gh. Dima sub conducerea profesorului N. Oancea, a executat cu măestrie mai multe bucăţi, după care câţiva elevi de liceu au declamat mai multe poezii de Bolintineanu şi Alecsandri, pentru marele Voevod Mihai. Tot cu această ocazie, d. ministru Lapedatu a desvoltat o conferinţă prin care a relevat toate faptele eroice ale voevodului Mihai, scoţînd în evidenţă importanţa strălucitelor bătălii date de Mihai la Şelimbăr şi Călugăreni. Mulţumeşte apoi „Astrei” pentru desăvârşirea acestei opere, şi promite că în noul buget va prevedea 100.000 lei pentru nevoile asociaţiei. La orele 6 seara, serbarea a luat sfârşit. Corespondent …».

Asociațiunea ASTRA a comunicat ştirea privind sărbătoarea ridicării troiţei pe „Movila lui Mihai” întregii prese (apărută sub titlul „Frumoasa serbare de la Şelimbăr”), alături de informaţia că „În fiecare sat se va da pământ şi pentru zidirea unei case culturale” (a se vedea „Lumina Satelor” 22 noiembrie 1925, nr. 48). Reproducem parţial ştirea:

«(…) Un ordin cuminte este acesta şi e de dorit a se înfăptui pe tot locul unde este pământ de împărţit. Fiecare sat să-şi umble în de rând pentru această treabă, căci casa culturală este un aşezământ ce trebue să stea alături de biserica şi şcoala satului. Casa culturală e chemată să-i adune pe oameni Duminecile după amiaza, serile şi oricând au răgaz, să-i adune la cetire de gazete, de cărţi bune, la sfaturi folositoare, la planuri alese. Casa culturală e chemată să-i scoată rând pe rând pe oameni din iadul crâşmelor. Casele culturale au cele mai frumoase chemări. Toţi cărturarii, fruntaşii şi conducătorii satelor au datoria să stărue pentru clădirea caselor culturale».

(va urma)