În publicaţia „Universul”, articolul „Din 3400 de ani, 3174 au fost războinici” – Dela 1476 înainte de Christos până azi s’a înregistrat un an de pace la 13 ani de războae – Concepţia modernă a războiului”, a apărut în 20 febr. 1925, autor fiind generalul T.Georgescu. Materialul de sinteză justifică publicarea, fiecare cititor putând verifica valabilitatea teoriei şi în sec. al XXI-lea: «Războiul este un fapt social, a cărui natură intimă nu se cunoaşte şi în consecinţă nu se cunosc nici legile profunde, care-l guvernează şi-l determină. Istoria însă, ne învaţă, că războiul a jucat un rol preponderent în trecut, atât în omenire, cât şi în natură. Lăsând deoparte vechile lumi din Asia şi Africa înaintea erii creştine, s’a putut întocmi o statistică dela 1476 a.Chr., până în zilele noastre şi s’a găsit, că din 3400 ani – 3154 aparţin războiului, iar 246 păcii, adică la 13 ani de război corespunde un an de pace. Ca fapt social, existenţa războiului, începe deci cu apariţia omului pe pământ şi nu se va sfârşi de cât cu sfârşitul lui. El este un derivat al unei legi universale şi eterne „lupta pentru existenţă”, împrumutând toate formele şi aspectele potrivit cu vicisitudinile de înălţare, sau prăbuşire a societăţilor omeneşti în decursul timpurilor. În zilele noastre şi după concepţia modernă războiul social în sensul cel mai larg al cuvântului, prezintă două înfăţişări mai principale şi caracteristice, iar fie-care din acestea cuprind la rândul lor, un număr foarte mare de aspecte şi categorii secundare. Prima înfăţişare, a războiului social, are un caracter permanent. Lupta de concurenţă este starea normală a vieţei sociale, care condiţionează politica economică individuală, colectivă, naţională şi mondială prin urmare şi progresul social în toate direcţiunile. Lupta de existenţă, guvernată de principiile de selecţionare şi de eugenie, se manifestă, sub forma războiului economic, industrial, cultural, tecnic, secret, etc., cari tind la dominaţiunea politică, adică la imperialism naţional şi economic. Această înfăţişare a războiului social mai ia numirea de război latent, sau pacea armată de care naţiunile sunt obligate în mod imperios – cu riscul existenţii lor – la o pregătire materială de morală de război, de care atârnă succesul final. A doua înfăţişare, a războiului social, prezintă un caracter accidental, sau periodic la intervale variabile, dar continuă a fi un instrument al politicii, însă sub altă formă şi cu mijloace mai violente. Aceasta este o stare anormală, asemănătoare cu boala la om. Acesta este războiul propriu zis, pe care lumea civilizată îl consideră ca o crimă fără pereche, de şi tot aceeaşi lume îl făptueşte, invocând adese ori motive puerile şi specioase.

Războiul propriu zis, este fonciarmente expresiunea unei epoci şi a unei societăţi. El are şi forme relativ imperfecte, dar atunci când se face cu masse mari de oameni şi materiale şi cu mare repeziciune ia numirea de război absolut. Revoluţiunea franceză a dat naştere la acest război, cu masse mari de oameni şi materiale, dar în cursul veacurilor XIX şi XX, germanii l’au perfecţionat metodic şi aplicat în războaele din 1864, 1866 şi 1870 şi în războiul mondial.

Între războiul universal, sau casnic şi derivatul său, războiul social cu toate înfăţişările sale, nu există nici o soluţiune de continuitate. Războiul absolut, generalizat sub toate formele declarate, sau latente, a dominat secolul trecut şi va domina şi pe cel prezent, când perfecţiunea va deveni din ce în ce mai mare. Principiile mari de conducere rămân aceleaşi, dar aplicaţiile lor variază cu starea evoluţiunii sociale. Cât priveşte regulele de observat şi de purtare între beligeranţi şi populaţia civilă deşi sunt legiferate în acorduri internaţionale, totuşi ele atârnă mai mult de împrejurări şi de sentimentele umanitare ale celor angajaţi în luptă. Cauzele adânci ale războaielor rezidă în patimile omeneşti, adică sunt produse de forţe oarbe, urmând legea celei mai mari rezistenţe şi a celui mai mare număr. De oarece pasiunile şi forţele oare inconştiente, vor duce omenirea cât va exista ea, rezultă că războiul pe nedrept e considerat ca un flagel trecător şi accidental, căci în realitate un studiu adânc ne arată, că sub diferitele forme şi înfăţişări ce prezintă „el constitue legea cea mai generală a evoluţiunii societăţilor omeneşti”. General T. GEORGESCU».

În contextul sărbătoririi a 700 de ani de atestare documentară Şelimbăr (1323-2023), în Arhivele Naţionale Sibiu a fost descoperit Afişul manifestărilor organizate de Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român, „duminecă în 15 Noembrie 1925 Inaugurarea troiţei lui MIHAI VITEAZUL”. În programul manifestărilor (prezentat în premieră de „Tribuna”) erau cuprinse următoarele evenimente: «ora 8-10,30: serviciu divin în Catedrala din Sibiu; 10,30-11: pelerinagiu la Movila lui Mihai Viteazul; 11-11,30 sfinţirea troiţei; 11,30-12 discursuri; 12-13 revista militară; 13,30 masa comună la restaurantul Bulevard; 16 Festival în Teatrul orăşenesc cu programul: a)A.L.Ivela: „Imn de sărbătoare” exec. de Reuniunea de muzică „Gh. Dima”; b)Dl. Ministru A. Lapedatu: Conferenţă despre Mihai Viteazul; c)V.Buică: „La Turda”, exec. de Reuniunea de muzică „Gh. Dima”; d)Recitări; e)Gh. Ştefănescu: „Imnul Coroanei”, exec. de Reuniunea de muzică „Gh. Dima”». În afiş sunt precizate şi preţurile de intrare la festival (cel mai scump la loja I – 150 lei, iar cel mai ieftin la „galerie nenumerotată” – 2 lei) dar şi participarea la masa comună – «trebue anunţată în biroul Asociaţiunii, până cel mai târziu Vineri, 13 Noemvrie, a.c., la ora 6 seara. Comitetul central al „Asociaţiunii». Exemplarul unic al afişului, dar şi o serie de documente legate de organizarea manifestărilor, toate păstrate la Arhivele Naţionale Sibiu, demonstrează grija autorităţilor centrale şi locale, inclusiv a asociaţiilor culturale – Asociaţiunea ASTRA, reuniunea de muzică „Gh. Dima”, etc – pentru buna organizare a evenimentelor de promovare a memoriei marelui domnitor Mihai Viteazul, dar şi a istoriei naţionale, în general.

Pentru tinerele generaţii, moştenitoare a patrimoniului cultural material şi imaterial local, considerăm necesar şi oportun publicarea selectivă a unei corespondenţe între „Ministerul de Războiu – MARELE STAT MAJOR. Secţia de Istorie. MUZEUL MILITAR NAŢIONAL. Parcul Carol” cu „Redacţia şi Administraţia Asociaţiunea Sibiu”: «Am onoare a vă face cunoscut că am primit pentru Muzeul Militar, no.7 din biblioteca „ASTRA”, comemorarea lui Avram Iancu din 1924, şi no.2. din Transilvania. La pag. 238 din Transilvania, găsim un proect de înfiinţarea unei secţiuni a armatei.

Pentru această parte cu onoare aduc la cunoştiinţa Dv. următoarele: Prin I.D.No.6064 din 18 Decembrie 1923 (…) s’a prevăzut în Transilvania înfiinţarea de secţiuni militare la Sibiu, Cluj, Timişoara şi Oradea-Mare. În urma vizitărei tuturor muzeelor din Transilvania din punct de vedere al caracterului colecţiunilor, valorilor artistice şi ştiinţifice, localuri, mobilier, biblioteci, mulaje şi administrărei lor, am înaintat Marelui Stat Major un referat cu următoarele concluziuni:

Cunoscându-se toate muzeele din Transilvania din punct de vedere al localului, colecţiunilor aflate, administrărei lor, fondurilor, ţinându-se seamă că elementul românesc sub toate formele este prea puţin reprezentat, afară de muzeul Asociaţiunei şi în unele părţi chiar de loc, se naşte întrebarea: Care este principiul organizărei secţiunilor noastre militare pe lângă muzeele din Transilvania? Secţiunile ce voim să înfiinţăm sunt de o importanţă netăgăduită pentru activitatea culturală de propagandă naţională. Aceste secţiuni vor trebui să fie adevărate centre intelectuale care să ducă eroismul soldatului nostru în cele mai depărtate colţuri ale ţărei şi în cele mai profunde pături ale naţiunei luând parte la studiul detailat al originei noastre şi al faptelor noastre de arme».

(va urma)