Fiecare român, în limita posibilităților, poate vizita capitala culturală europeană 2023 – Timișoara, orașul de pe Bega prezentând o ofertă de evenimente bogată și diversificată. Este evidentă dorința organizatorilor de a atrage toate segmentele țintă, iar expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” reprezintă – cu adevărat – punctul forte, de atracție absolută pentru turismul timișorean. Accesul bine organizat (cu o serie de restricții!), demonstrează atât grija cu care Muzeul Național de Artă a organizat manifestarea, cât și interesul major manifestat de toate categoriile de public, pentru cel care reprezintă un simbol universal și reper incontestabil al sculpturii moderne.

La prima impresie, toți vizitatorii au înțeles „șansa unică” (!?) pe care o oferă expoziția de a descoperi și admira direct 22 de sculpturi expuse, selecția inedită de fotografii, dar și fragmente de filme, realizate chiar de marele sculptor.

Vizitând expoziția – încadrându-mă disciplinat într-unul din valurile de grupuri de turiști ce au dorit să-l recunoască pe marele sculptor român -, un prim lucru care frapează este organizarea spațiului și a exponatelor, atmosfera de vizitare cu o luminozitate special redusă și centrată pe exponate conturând o lume tainică proprie marilor artiști și creațiilor lor. 

Aici, se cuvine remarcat profesionalismul curatorului Doina Lemny, doctor în istoria artei și expert în opera lui Brâncuși, care a dorit să pună într-o lumină nouă opera sculptorului, artistul care a reușit să-și aducă contribuția covârșitoare la înnoirea viziunii plastice și a limbajului în sculptura contemporană. Toate desenele, fotografiile și imaginile documentare ale sculpturilor expuse subliniază efortul titanic de realizare a unei opere „mobile”, risipite pe toate meridianele globului, în diferite colecții publice și private, a cărei valoare crește exponențial cu fiecare expoziție și licitație de artă.

Aici, se pot observa etapele formării și trecerii de la realizarea busturilor de copii și adulți – când surprindea cu măiestrie chinul sau durerea – până la „declarația de independență” față de Rodin, hotărând singur practicarea cioplirii, fără a trece prin modelaj. Câți dintre tinerii de azi ar refuza să lucreze ca practicieni cu un maestru celebru (ex: în atelierul maestrului Auguste Rodin), afirmând simplu: „Rien ne pousse à lʹombre de grands arbres – la umbra marilor copaci nu crește nimic!”. Observând direct geniul realizării unor busturi de femei – care ne pot sugera înțelegerea  misterelor armoniilor feminine – amintim concluzia lui Brâncuși, care considera că arta nu este decât un „izvor de bucurie”: «În artă ceea ce contează este bucuria. Nu este necesar să înțelegem. Ești fericit de ceea ce vezi. Este suficient!»

Aici, am redescoperit – prin „Piatră de hotar” (1945) – opera-manifest, simbol al iubirii eterne și al înfrățirii, dar și imaginile marii moșteniri românești, a celui care a părăsit România la două zeci și opt de ani, pentru mirajul vieții artistice din Paris. Constantin Brâncuși nu a uitat niciodată țara natală, dovada incontestabilă fiind ansamblul monumental – unic în lume – de la Târgu Jiu. Un ansamblu monumental care nu poate fi înstrăinat niciodată! Intitulat sugestiv „Calea Eroilor” ansamblul este autentic și reprezentativ fiind inspirat și realizat din marea iubire pentru peisajul natural și cultural ancestral românesc.

Vizitând expoziția, mi-am rememorat cea mai interesantă conferință la care am participat, tema fiind enunțată simplu: «Includerea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO». Organizată la Muzeul de Istorie „Alexandru Ștefulescu” Gorj – Târgu  Jiu (în iulie 2017), conferința a permis o dezbatere punctuală a evaluării dosarului Brâncuși, pentru includerea pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Specialiștii Institutului Național al Patrimoniului susțineau că ansamblul monumental – alcătuit din patru componente sculpturale: Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit – satisface patru din cele șase criterii culturale ale Convenției UNESCO privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural (1972), reprezentând astfel o valoare universală excepțională din punct de vedere artistic. Pentru toți cititorii Tribunei – care vor vizita expoziția de la Timișoara, deschisă până în 28 ianuarie 2024 – reproducem argumentele: «… creația lui Brâncuși de la Târgu Jiu reprezintă o capodoperă a geniului uman creator (criteriul I); reprezintă un important schimb de valori umane, într-o anumită perioadă de timp sau într-o anumită arie culturală a lumii (criteriul II); este un exemplu remarcabil de ansamblu architectural care ilustrează un stadiu semnificativ din istoria omenirii (criteriul IV); este direct sau tangibil asociat cu evenimente sau tradiții vii, cu idei sau credințe, cu opere artistice și literare cu semnificație universală excepțională (criteriul VI)».   

Astăzi, după șase ani, am aflat că s-au făcut multe tentative (eșuate) pentru recunoașterea UNESCO, cel mai notabil fiind prezentat de ziarul „Bursa” (26 iulie 2021): « … Reamintim că dosarul a fost depus ca „memorial al Primului Război Mondial”, iar experții independenți ai UNESCO au recomandat, în 2018, recunoașterea valorii sale universale. Tot în 2018, Comitetul Patrimoniului Mondial, … a hotărât să suspende pentru doi ani includerea siturilor asociate cu conflicte istorice recente, pentru ca experții să analizeze dacă memorialele de război sunt de acord cu principiile UNESCO …».

Pentru expoziția de la Timișoara, ar trebui felicitați toți organizatorii, dar … nu pot să nu-mi pun o întrebare: de ce eseurile consacrate lui Brâncuși – atât pentru operele sale cât și pentru celebrul proces contra Statelor Unite ale Americii (1926-1928), respectiv pentru construcția ansamblului de la Târgu Jiu (1937-38) -, nu pot fi admirate sau analizate și la Târgu Jiu?

În sec. XX, Constantin Brâncuși a părăsit țara natală (datorită interpretării singurului monument public din București),  ulterior – în „epoca realismului socialist” – fiind catalogat ca reprezentant al „formalismului decadent și cosmopolit”.

Acum, se cuvine a aminti că în 2026, România va sărbători 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, Constantin  Brâncuși fiind născut în satul Hobița, la 19 februarie 1876! Sunt suficienți trei ani pentru buna pregătire a sărbătorii?

Sunt românii pregătiți să sărbătorească pe marele artist-geniu național, care s-a îngrijit ca opera sa monumentală să rămână la Târgu Jiu? Tinerii recunosc moștenirea – materială și spirituală -, reprezentată de „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”? Este adevărat că ansamblul ridicat de Constantin Brâncuși purta numele „Monumentul păcii” (în 1938), fiind unul din marile monumente închinate eroilor căzuți în Primul Război Mondial și dedicat Marii Uniri?

Corespondență din Timișoara (1), Marius HALMAGHI