În ultimele articole, localitatea Buia şi-a dezvăluit comorile. Sibienii care trec prin valea ce unește Șeica Mare de Vecerd -Agnita, putând cunoaște biserica reformată, castelul din Buia şi nu în ultimul rând locurile poveștilor de succes a două mari personalităţi maghiare, din familia Bolyai. Lecturând cotidianul „Tribuna” – cu mare audienţă online în diaspora stabilită în Germania -, domnul Imre Torpai ne-a comunicat o serie de informaţii clarificatoare. Autor al unei monografii de excepţie, „Bólya világa 1283 – 2020”, ne-a transmis – prin intermediul prof. Kalman Keresztes -, câteva pagini pline de observaţii privind localitatea sa natală. Domnia sa a ținut să precizeze faptul că voievodul Mihai Viteazul a stăpânit acest castel timp de şase ani (între 1595.25.V. – până la moarte, în 1601, 19 VIII), dar şi faptul că informaţia privind transportul celor 32 de tunuri din Şelimbăr la Buia, trebuie documentată! Referitor la „Temniţa cu oase”, dânsul susține că aceasta nu ar fi avut deschizătura în tavan, ci doar un fel de „hornoi”, foarte lung, cu deschizătura către „cer”. E posibil ca prin uşa rotativă „condamnaţii la moarte” să fi fost împinşi în „adâncimea cu coase”. Piatra funerară a grofului Umbrosi Maurer Béla datează din anul morţii – 1910 (nu 1912) -, fiind lucrată la Mediaş, de maestrul în „pietre funerare”, Albert Klingenspohr. Piatra funerară a dnei Osztopáni Perneszi Erzsébet, datează din anul morţii – 1639 – şi se află în „subcetate”, în curtea Şcolii maghiare. Reproducem din scrisoarea transmisă:«Doamna Perneszi neavând urmaşi, printr-o înţelegere cu domnul grof Toldi György primeşte Castelul din Buia, cu moşiile şi satele învecinate. Fraţii Toldi (din Salonta) şi urmaşii săi moştenesc Castelul din Buia 217 de ani, până în anul 1856, când moare ultimul descendent, Toldi Lajos. Prin căsătoria doamnei Toldi Krisztina-Eulália (prima fiică a dlui grof Toldi Adam şi a doamnei Hoşvag Krisztina), cu domnul Urmosi Maurer Andras, Castelul din Buia – şi toată averea – ajunge în posesia familiei Urmösi Maurer şi descendenţii lor, până în anul 1920, 4 iunie (Pactul TRIANON), când părăsesc castelul. Béla junior – lucrînd în Bucureşti (pe un post nobil), primeşte o despăgubire de la Statul Român şi părăseşte ţara şi se stabileşte în Budapesta. Castelul din Buia a fost locuit numai la etaj, cu 7 încăperi (nu 5) şi „closet”. „La parter” în faţa trepţilor principali, în partea sudică către râul „Calba” (valea Cetăţii, cum spun buienii), erau 2 camere pentru slugi cu o mică „cămară”. „Tunelul” – refugiul în tunel nu a fost de la etaj (greşeală) ci dintr-o pivniţă care se află sub „temniţă” cu ieşire în „Valea Furcii – Mighindoala”, în pădurea Lupilor (ieşirea e o legendă, poate arheologii o vor depista). (…) pe lista monumentelor istorice din anul 2015 – situl arheologic „aşezare” Latene, cultura geto-dacică, este o eroare». Cu sprijinul dlui Levente Serfözö – preşedintele HID Asociaţia Maghiarilor Sibiu, am reuşit să admir și să studiez frumoasa monografie color, editată de Imre Torpai (în 2021), în condiţii de tipar şi legătorie excepţionale. Fără a putea aprecia integral conţinutul, m-au surprins paginile dedicate „Întâlnirii fiilor satului Buia”, din 26 august 1979.

Pentru toţi cititorii, reproducem programul complex al manifestării: «ora 9,30 – Cuvînt de deschidere: Mitică Filip – primarul comunei; ora 9,45 – Monografia satului Buia: Ioan Irimie – fiu al satului: ora 10,30: Ceremonial pionieresc: preluarea ştafetei tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti de către tînăra generaţie; ora 10,45: „Cîntăm plaiurile strămoşeşti” – montaj literar-muzical; ora 11,00 – Suită de dansuri populare româneşti, maghiare şi germane; ora 11,45: Muzică populară şi uşoară: solişti vocali şi instrumentişti, fii ai satului; ora 12,30: „Nunţa ţărănească de la Buia” – intrarea călăraşilor; purtarea zestrei miresei, cu strigături şi oraţii de nuntă; întîmpinarea nunţii cu porţi; expoziţie de creaţii populare; oprirea nunţii în locul unde în mod obişnuit se face hora în sat şi prinderea fiilor satului în joc”.

În monografie, o altă veritabilă surpriză este reproducerea conţinutului „frumosului text a invitaţiei la întâlnirea fiilor din satul Buia, 26 August 1979”, programul artistic fiind demarat cu o impresionantă defilare a celor trei naţiuni: români, maghiari şi saşi din Buia. Invitaţia are un motto sugestiv, versurile fiind selectate din poezia „Acasă” de Octavian Goga: „ …Dar nici că vrei să pleci atunci,/ Ştii că de groaza-nvăţăturii/ Ai prins vreo două nopţi întregi/ Şi te-ai ascuns în podul şurii …/ Câţi ani vor fi de când te-ai dus? … / Mai spune-ne cum ai umblat? … Fără astîmpăr îmi erai,/ Şi cît eşti de aşezat! … ».

Pentru toţi buienii, satul lor este „leagăn al copilăriei … veche vatră strămoşească”! Invităm cititorii să analizeze  argumentele organizatorilor, expuse în INVITAŢIA inedită: «Stimate consătean, Te chemăm astăzi, într-un frumos gest al continuităţii şi al rememorărilor, aici, acasă la BUIA, în satul unde ne-am început viaţa, în credinţa părinţilor, a moşilor şi strămoşilor noştri şi de unde – sub impulsul optimismului tineresc – ai plecat, cu voinţa de a-ţi face, cu braţele şi cu mintea, un viitor pe măsura aspiraţiilor tale. Am străbătut ani de muncă, dăruind ţării întreaga noastră voinţă şi capacitate de a pune umărul la marile edificii ale socialismului. Şi nu se poate spune că nu am reuşit, că credinţa în muncă şi izbînda muncii, pe care ni le-au sădit în suflete părinţii şi dascălii noştri, nu au rodit din plin pe ogorul patriei noastre dragi. Avem credinţa că dumneata, pe care viaţa te-a dus pe alte meleaguri, n-ai uitat Grancinii, Ciungii, Coasta urieşilor ori Zăpodia mică, nici Hudiţa morii, Uliţa românească, nici Capul satului şi că-ţi mai aduci aminte de zilele cînd – copil fiind – te scăldai în apele limpezi ale Iazului morii, ori în Valea cetăţii. Nu este cu putinţă ca în suflet să nu-ţi fi rămas ecouri ale nevinovatelor jocuri ce ne-au înfrumuseţat copilăria, la Rîpa albă, pe Hula lui Dinuţu, ori la Castel, sau horele de Sub muduli. Ne-am gîndit, de aceea, să-i chemăm pe toţi fiii satului Buia, la o întîlnire în ziua de 26 august 1979, pentru a-şi aminti de frumoasele zile ale copilăriei şi tinereţii lor. Vino, deci, pentru o zi sau două acasă, unde te aşteaptă junii şi bătrînii satului, unde te cheamă vechi şi noi acorduri de învîrtite şi haţegane. Vino şi adu-ţi copiii şi prietenii, să le arăţi şi lor pe ce frumuseţi s-au scăldat ochii copilăriei tale. Vino să ne amintim împreună de trecut, dar să vorbim şi despre viitor. Te aşteptăm în dimineaţa lui 26 august 1979, să ne strîngem bucuroşi mîinile şi să ne îmbrăţişăm într-o întinsă horă a amintirilor şi năzuinţelor noastre. Comisia de organizare». În contextul unei tranziţii continue – care a început odată cu primul război mondial, când au demarat multe din dramele dezrădăcinării -, trebuie să remarcăm efortul multor buieni de a-şi onora satul natal, localitatea având trei lucrări monografice! Cine păstrează monografia redactată de fiul satului, Ioan Irimie?

La final de an, reamintim că 2022 a fost proclamat de Patriarhia Română „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului şi Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ”. Știați că în acest an s-a împlinit un mileniu de la trecerea la Domnul a Sf. Simeon Noul Teolog și trei secole de la naşterea Sf. Paisie de la Neamţ? În 2023, seria de articole bilunare „Dosarele patrimoniului” va continua să invite pe toţi cititorii să redescopere istoria multiseculară a meleagurilor sibiene! Dorim tuturor cititorilor „La mulţi ani, cu sănătate!”, fără Dvs. singurul cotidian local care prezintă şi promovează „dosarele patrimoniului” neputând exista! (va urma)