1884 – 2024: 140 de ani de la fondarea „TRIBUNEI” (2)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

În primul număr al cotidianului „TRIBUNA” (din 14/26 Aprilie 1884), directorul şi redactorul responsabil Ioan Slavici, promova tipografia. Invităm cititorii să descopere şi rubrica „Institutul tipografic din Sibiiu”: «Institutul tipografic din Sibiiu esecută tot felul de lucrări tipografice şi în deosebi tipăresce cărţi de tot felul, anunciuri de căsătorie, anunciuri funebre, placate, bilete de visită, conturi şi blanchete de tot soiul. Preţurile moderate. Deasemenea institutul primeşte în editură cărţi şcolare şi în genere cărţi menite a fi răspândite în popor, precum sunt poveşti, snoave, poesii populare, istorioare morale, descrieri de obiceiuri şi datini, schiţe istorice ori biografii scrise în stil popular şi alte deasemeni. Condiţiunile editurii urmează a fi stabilite prin buna învoială între autor şi direcţia institutului». În ultima pagină erau publicate 10 reclame – în casete cu diferite chenare -, toate ale firmelor sibiene:

«M. Göllner (Sibiiu, str. Cisnădiei, nr. 5)  recomanda pentru sezonul de vară „bogatul deposit de tot felul de stofe alese cu gust, precum şi de haine gata pentru bărbaţi şi copii, preţurile fiind cele mai moderate. Se asigurează un serviciu real şi prompt. Pălărierul Michail Martini (Sibiiu, str. Cisnădiei) recomanda bogatul său „deposit de pălării de pâslă şi de mătasă, cele mai noue fasoane, toate formele şi toate colorile, precum şi şepci de iarnă şi de vară pentru copii şi pălării preoţesci atât moi, cât şi scrobite. Deasemenea magazinul dispune de un mare deposit de papuci de casă de vară şi de iarnă, în deosebi aceşti din urmă cu şireturi”. Pantofarul Ioan Müller (str. Cisnădiei nr. 14) „primesce comande pentru tot felul de încălţăminte de bărbaţi şi de dame după model şi potrivit cu cea mai nouă modă şi cu cele mai moderate preţuri”». O reclamă se adresa familiilor cu copii – elevi: «Pentru copii cel mai bun lucru e tocmai destul de bun! Caiete de scris pentru şcolari! „şcoala practică” N.6 d.a. 1883, pag. 188 scria: „Toate aceste condiţiuni (n. pedagogice şi higienice) le împlinesc caietele eşite din stabilimentul de rastrare al Dlui Ludovic Michaelis din Sibiiu … Recomandăm caietele Dlui Michaelis cu toată căldura!”. Consistoriul evangel. din Ardeal sub N.1973, 1822, Cons. Super. a recomandat aceste caiete spre a fi introduse în toate institutele scolastice respective. Franco: se vor espeda aceste caiete prin poşta reg.ung., când de la mine se vor cere în mod oficial din partea oficiilor scolastice şi bisericesci. Nescai proprietăţi mai de frunte a caietelor acestora: 1.Liniatura e ciontată, aşa de se închide scrisoarea de o margine albă. (Conf. „Părerea medicală în privinţa scolilor superioare a Alsaţiei şi a Lotharingiei”. Strassburg 1882.); 2.Ea e făcută cu două culori pentru scrisoarea română. 3.Ea e corectă; lipsă de cîte o linie de fel nu se află. 4.Linia roşie în fruntea paginei spre evitarea scrierei întoarse. 5.Hârtia bună, nesugătoare. 6.Înzestrarea simplă cu gust. 7.Mai mult de 30 de feluri tot deauna se pot afla. Probe cerute se dau gratis şi franco.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

ţeduli de esamen cu margine pestriţă, într´un mod special; cărţi legate în octav, cuart, folio, lineate şi neliniate; conturi comerciale în toate formatele liniaturi şi legături; cărticele de înscris (cărticele de muşterii), protocoale, tipărituri, socoteli, hârtii lineate, etc. Toate lucrările de rastrat se efectuează prompt şi eftin. LUDOVIC MICHAELIS, stabiliment de rastrare în Sibiiu». Multe meserii au dispărut de pe piaţa sibiană a serviciilor, dar  – păstrând tradiţia înaintaşilor-, Casa de Presă şi Editură Tribuna editează cărţi, broşuri, reviste, materiale de promovare diverse, pentru orice fel de lucrare, informaţii suplimentare se pot obţine pe mail: editura@tribuna.ro.

03 octombrie 2023 la 18:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 14 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 19 ore
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit