Articol
FC Inter a obținut o nouă victorie la scor, sâmbăta trecută, pe terenul celor de la FC Dumbrăveni. După 90 de minute, ”bleu-albaștrii” s-au impus cu 8-1, înscriind câte patru goluri pe repriză. Și golul de onoare al Dumbrăveniului a fost marcat tot de un jucător al lui Marius Zăvoi, Condrea trimițând în ăropria poartă, la 4-0, cu 6 minute înainte de pauză. Cătălin Tineiu și-a trecut în cont jumătate din reușitele Interului.
O victorie la scor a obținut și formația din Rășinari, în etapa a VI-a a play-off-ului Ligii a IV-a Sibiu. Păltinișțul a câștigat cu 7-1 la Mediaș, cu Sparta, Paul Dragomir reușind să înscrie de trei ori într-un interval de doar 20 de minute, în prima parte.
Cel de-al treilea meci al etapei, cel dintre Unirea Miercurea Sibiului și FC Avrig, se va disputa pe 25 mai.
În etapa viitoare s-ar putea decide noua campioană a județului Sibiu, echipă care va merge la barajul pentru promovarea în Liga 3. La Avrig se vor întâlni primele două clasate, iar dacă FC Inter va obține victoria, indiferent de reultatele din ultimele două etape jucătorii lui Marius Zăvoi nu vor mai putea fi detronați din fotoliul de lider.
LIGA A IV-A, PLAY-OFF, ETAPA A VI-A
Sâmbătă, 14 mai
FC DUMBRĂVENI – FC INTER SIBIU 1-8 (1-4)
Au marcat: Lucian Condrea '39 – autogol / Cătălin Tineiu '4, '34, '87, '89, Ionuț Bărculeț '8, Ionuț Bratima '15, '75, Raul Tomuță '83
FC DUMBRĂVENI: Cristian Boian, Antony Crăciun (Dănuț Costin '75), Gabriel Dancu (Paul Rusu '70), Oviduu Goia, Gheorghe Haler, Mihai Kotrong, Andrei Lăpădatu, Daniel Nagy, Marius Toader (Claudiu Drăgan '25), Cristian Tota, Florin Tudora.
FC INTER: David Maier – Marius Armenean, Alexandru Barbu, Ionuț Bărculeț, Ionuț Bratima, Andrei Câmpean (Cristian Standima '46), Lucian Condrea, Claudiu Mărgărit (Robert Cornea '81), Cristobal Oprișor (Raul Tomuță '46), Daniel Stoia (Andrei Belașcu '71), Cătălin Tineiu.
Arbitru: Răzvan Aldea. Asistenți: Ovidiu Noian, Cătălin Oprea. Observator: Cosmin Ogneriu.
SPARTA MEDIAȘ – PĂLTINIȘ RĂȘINARI 1-7 (0-6)
Au marcat: Cristian Pajco '62 / Cătălin Nasta '6, Bogdan Frățilă '9, Paul Dragomir '12, '18, '30, Gheorghe Aldea '40, Andrei Piko '85
SPARTA: Thomas Băcilă, Adrian Cucerzan, Radu Florea, Adrian Man, Marius Mănică, Ovidiu Munteanu, Adrian Secășan, Ovidiu Tarnu, Robert Tili, Marian Tolan Cristian Pajco '46), Adrian Zomanț (Vasile Tănase '37).
PĂLTINIȘ: Gheorghe Aldea, Bogdan Chirilă (Nicolae Baca '57), Paul Cotoară, Adrian Cozma, Paul Dragomir (Andrei Piko '71), Bogdan Frățilă (Adrian Iliuț '46), Ionuț Frățilă, Cătălin Nasta, Viorel Neacșa, Mircea Popa, Adrian Vintilă.
Arbitru: Cristian Vieru. Asistenți: Ioana Nistor, Răzvan Popa. Observator: Ionuț Mihăilă.
Cartonașe galbene: Băcilă '7 / Bg. Frățilă '20, Ad. Vintilă '69.
Cartonașe roșii: – / Ad. Cozma '52.
Miercuri, 25 mai, ora 18:00
UNIREA MIERCUREA SIBIULUI – FC AVRIG
ETAPA A VII-A, SÂMBĂTĂ, 21 MAI, ORA 11:00
Sparta Mediaș – FC Dumbrăveni
Păltiniș Rășinari – Unirea Miercurea Sibiului
FC Avrig – FC Inter Sibiu