Teologia cuvântului în gândirea Sfântului Sofronie de Essex

Acasa >

Articol

O lucrare nouă ne aduce bucuria de a ne reîntâlni cu teologia Sfântului Sofronie de Essex. S-a publicat volumul Arhimandritului Petros Vryzas, Taina cuvântului în teologia Sfântului Sofronie (Ed. Basilica, București, 2021, 243 pg.). În traducerea din limba greacă a Monahiilor Tecla și Porfiria din minunatul sobor al Mănăstirii din Essex dispunem acum de o sinteză teologică atent construită în jurul culturii cuvântului ca mijloc și miez de comunicare a adevărului teologiei în Ortodoxie. Cuvântul înainte, semnat de Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, care ne lămurește asupra demersului autorului: „Cartea de față a Părintelui Arhimandrit Petru, egumenul mănăstirii noastre, reprezintă ediția adăugită a lucrării sale de doctorat despre taina cuvântului lui Dumnezeu în viața și învățătura Sfântului Sofronie. Mai presus de toate, Cuviosul Sofronie a fost un om în care cuvântul lui Dumnezeu locuia „cu bogăție” (Coloseni 3.16). Prin harul cuvântului, care se zămislea și se năștea în inima sa, el și-a împlinit lucrarea ziditoare de Stareț și povățuitor al multor suflete. Având experiența contemplării Luminii nezidite, Sfântul Sofronie înțelegea teologia ca stare a petrecerii în Dumnezeu. Pentru el, teologia era istorisirea întâlnirii sale cu Hristos în vremea răpirii în duh și contemplării dumnezeieștii Lumini. După cum scrie el însuși „adevărata teologie nu este născocirea minții-judecății omului sau urmarea cercetării critice, ci povestirea despre acea viață unde, prin lucrarea Sfântului Duh, omul fusese dus” (…). Astfel, teologia este un dar al Sfântului Duh, care înflăcărează inima omului, iar cel ce a dobândit acest dar strălucește „ca un luminător în lume” și deține „cuvântul vieții” (cf. Filipeni, 2,15 și 16)” (pp. 10-11). Sunt propuse cititorului o serie de teme de teologie ale Părintelui care pot deveni prilej de meditație adâncă la sensul și scopul teologiei într-o lume sufocată sub presiunea cuvintelor: Descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu în viața Sfântului Sofronie (pp. 13-68); Rugăciunea isihastă și vădirea inimii adânci (pp. 69- 122); Nașterea Cuvântului lui Dumnezeu în inima omului (pp. 123-148); Cuvântul ca rod al contemplării Luminii Nezidite (pp. 179-228) și Epilog (pp. 229- 238). O notă a traducătoarelor (pp. 239-241) aduce la zi, dinaintea cititorului român,  publicarea operei Părintelui Sofronie în limba română. Ne aflăm în luciditatea unei mărturii autentificate prin sfințenia unei vieți. Frumusețea cărții stă în aceea că aduce spre noi tihna re-lecturii cuminți din taina scriiturii Sfântului Sofronie. Avem nevoie de astfel de cuvinte vii, dătătoare de tonus în pacea cotidiană. O minunată lecție de înțelegere a unui Sfânt!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
18 februarie 2022 la 14:46

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 52 minute
Câinii de serviciu din Sibiu, antrenați pentru a interveni în caz de cutremur
În perioada 15 - 17 aprilie, două echipe canine de la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Ecologie și ecoturism: Exemple de bună practică oferite de ”Conservation Carpathia” pentru reprezentanți ai comunităților locale sibiene
La invitația Fundației ”Conservation Carpathia” (FCC), o delegație alcătuită din președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, vicepreședintele Paul...
Actualitate
3 min de citit
acum 8 ore
Lucrările la Campusul dual încep pe 23 aprilie 2025
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță începerea lucrărilor la noul Campus pentru învățământ dual pe data de 23...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Drumeție la chilia Părintelui Arsenie Boca, în a doua zi de Paști
După mesele îmbelșugate de Paști, numai bună este mișcarea. A doua zi de Paști sibienii, cu mic cu...
Eveniment
2 min de citit