O carte pentru uitucii istoriei reale

Acasa >

Articol

De foarte multă vrem așteptam o sinteză a începuturilor minciunii comuniste pe teritoriul și în inima României. A apărut. Ne-a luat 31 de ani. Gheorghe Onișoru a publicat volumul Stalin și poporul rus…Democrație și dictatură în România contemporană. Stalinismul în România (Ed. Corint Istoric. Autori români, București. 2021, 446 pg.). Nu. Nu insist asupra personalității autorului. Prin eforturile sale s-a impus drept unul dintre cei mai atenți experți în pecetluirea stalinistă a României. Cercetător la Iași și apoi la Institutul pentru Studiul Totalitarismului din București, președinte al Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (2000-2006)- îmi pare chiar primul președinte al instituției- acum crește generații de studenți și profesori în istorie la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Volumul acesta este efectiv un dar la adresa generațiilor tinere, un curs deschis despre tragedia prin care România a fost arestată, torturată, alienată. Cu mare talent scriitoricesc, autorul ne pune la dispoziție analize, interpretări și documente- unele remarcabil traduse și topite în actele istorice- ale perioadei în care stalinismul a fost injectat în vena de demnitate a poporului român. Sunt remarcabile paginile despre greva regală, atitudinea politicienilor- unii deveniți peste noapte politruci- acțiunile prin care sunt furate alegerile (zise ultimele libere din România). Ceea ce este însă înspăimântător, mai ales în actualul context, este neputința Marii Britanii, Franței și Statelor Unite de a salva oamenii de cultură politică, expunerea lor cu o naivitate vrednică de un film hollywoodian prost, mediocru. Pentru nostalgicii comunismului nu strică să urmărească cum oameni ca Ana Pauker ori Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza ori șleahta intereselor comunist- partinice au dat pe mâna lui Stalin libertatea și economia românească. Sunt câteva chipuri care trec dincolo de istorie. Îmi pare că Iuliu Maniu și Lucretiu Pătrășcanu- oricât ar fi de diferiți- exprimă cel mai dureros drama României, jocul de barbut politic la care a fost supusă. revin. Amănuntele din documente, așezarea lor în aliajul de text al cărții te obligă să reiei lecturi și să-și revezi opțiuni. Analiza făcută, de exemplu, factorului minorității maghiare în infiltrarea comunismului în România devine una dintre provocările lecturii și istoricul are tăria de a se ține echidistant, fără a fura însă conținutul de adevăr istoric pe care-l prezintă. O lecție muncită, așezată la îndemâna noastră prin forța unei scriituri remarcabile, excelent secondate de cunoașterea unei realități de care trebuie, obligatoriu, să ne aducem aminte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
21 februarie 2022 la 20:14

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 55 minute
Câinii de serviciu din Sibiu, antrenați pentru a interveni în caz de cutremur
În perioada 15 - 17 aprilie, două echipe canine de la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Ecologie și ecoturism: Exemple de bună practică oferite de ”Conservation Carpathia” pentru reprezentanți ai comunităților locale sibiene
La invitația Fundației ”Conservation Carpathia” (FCC), o delegație alcătuită din președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, vicepreședintele Paul...
Actualitate
3 min de citit
acum 8 ore
Lucrările la Campusul dual încep pe 23 aprilie 2025
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță începerea lucrărilor la noul Campus pentru învățământ dual pe data de 23...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Drumeție la chilia Părintelui Arsenie Boca, în a doua zi de Paști
După mesele îmbelșugate de Paști, numai bună este mișcarea. A doua zi de Paști sibienii, cu mic cu...
Eveniment
2 min de citit